Pentru că nu le prea place carnea de miel, geneticienii români au creat pentru Paște porcul cu blană de oaie!
Un studiu recent ce a vizat gusturile în materie de carne ale românilor a scos la iveală că friptura de porc rămâne în topul preferințelor culinare în țara noastră. Carnea de miel este cumpărată doar în sezonul sărbătorilor de Paște pentru a păstra tradiția și a avea o masă cum se cuvine deși românul nu prea agreează gustul fripturii de miel.
Un grup de geneticieni români a demarat în urma acestui studiu un experiment care să îi mulțumească pe români în perioada Paștelui. Cercetătorii au încrucișat în laborator porcul cu oaia și au creat porcul cu blană de oaie, perfect pentru sărbătorile pascale ce va înlocui friptura de miel.
Geneticienii au declarat că nu se vor opri aici ci vor continua cercetările pentru a putea lansa și porcul cu solzi de pește, porcul miriapod ce va avea multiple pulpe sau porcul cu pene pentru cei care preferă carnea de pui.
Acest articol este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.