Reclamă

britney spears

NOUĂ mega-hituri refuzate de artiștii pentru care au fost compuse
Arhiva
// 14 august 2017

NOUĂ mega-hituri refuzate de artiștii pentru care au fost compuse

Ți s-a întâmplat vreodată să refuzi ceva și apoi să-ți pară rău? Artiștii despre care vorbim astăzi sigur au trecut prin asta.
Reclamă
11 superstaruri au luptat cu dependenţa şi au câştigat
Arhiva
// 9 august 2017

11 superstaruri au luptat cu dependenţa şi au câştigat

Ai crede că celebritatea vine doar cu beneficii. Dar sigur dacă îi spui asta uneia dintre vedetele de mai jos, îţi vor râde în nas. Fie pentru că ajunseseră să se creadă cei mai mari şi cei mai tari, fie pentru că aveau nevoie de ceva care să le dea o mână de ajutor pentru a „tolera” faima, fie pentru că „de ce nu”, multe staruri au ajuns să fie dependente de droguri, alcool sau medicamente. Din fericire, au reuşit să câştige lupta cu viciile.
FOTO: Mai ții minte cum se îmbrăcau starurile tale preferate în urmă cu 15 ani?
Arhiva
// 25 iulie 2017

FOTO: Mai ții minte cum se îmbrăcau starurile tale preferate în urmă cu 15 ani?

Acum au apariții de invidiat, dar a fost o vreme când celebritățile o dădeau în bară cu grație când ieșeau în public. Influențate și de moda vremurilor respective, multe vedete ar vrea să facă dispărute imaginile acestea cu ele.
14 oameni care au avut impresia că seamănă cu super-staruri, dar s-au făcut de râs
Arhiva
// 21 iulie 2017

14 oameni care au avut impresia că seamănă cu super-staruri, dar s-au făcut de râs

Știi momentul acela când cineva îți spune că semeni cu o celebritate? Înainte de a o lua de bună, gândește-te un pic dacă vorbește serios sau face mișto de tine. Oamenii de mai jos au luat în serios când li s-a spus că seamănă cu vedete și s-au făcut de râs pe internet. 
Reclamă
FOTO: 14 momente în care super-starurile s-au făcut de râs în public
Arhiva
// 20 iulie 2017

FOTO: 14 momente în care super-starurile s-au făcut de râs în public

Nu e ușor să fii tot timpul în lumina reflectoarelor. Presiunea e uriașă și trebuie să arăți mereu perfect. O știu cel mai bine vedetele. Nu de puține ori s-a întâmplat să se facă de râs în cele mai diverse feluri. De la căzături până la haine rupte și de la machiaj nereușit până la… Dar mai bine te lăsăm pe tine să vezi!
They didn’t wake up like this! 23 de fotografii cu vedete care demonstrează că Photoshop-ul face minuni
Arhiva
// 11 iulie 2017

They didn’t wake up like this! 23 de fotografii cu vedete care demonstrează că Photoshop-ul face minuni

 Nu mai e niciun dubiu că Photoshop-ul face minuni. Acolo unde natura n-a fost prea generoasă sau anii din buletin își spun cuvântul, Photoshop-ul salvează situația. Uneori ”îmbunătățirea” e exagerată.
8 vedete de la Hollywood care și-au deschis restaurante
Arhiva
// 20 iunie 2017

8 vedete de la Hollywood care și-au deschis restaurante

Visezi să cinezi cu o vedetă de la Hollywood? Dar într-un restaurant deschis de un star din LA?
Ce obiceiuri DUBIOASE au starurile. Să nu faceţi ca ele!
Arhiva
// 14 iunie 2017

Ce obiceiuri DUBIOASE au starurile. Să nu faceţi ca ele!

Crezi că starurile sunt perfecte? Noi ţi-am mi zis că nu, dar poate mai ai nevoie de argumente în plus. Deşi sunt tot timpul în lumina reflectoarelor, multe vedete pur şi simplu nu pot renunţa la anumite obiceuri dubioase pe care le au.
10 vedete care au aflat pe pielea lor ce înseamnă EPIC FAIL
Arhiva
// 25 mai 2017

10 vedete care au aflat pe pielea lor ce înseamnă EPIC FAIL

Cine crede că vedetele sunt perfecte şi că tot ce fac ele e fără cusur nu a văzut cele mai penibile momente din viaţa lor. Nu sunt deloc puţine şi, evident, sunt făcute în stil mare. Aşa cum le stă bine celebrităţilor 😉
8 momente în care artiștii români s-au îmbrăcat ca starurile de ”afară”
Arhiva
// 17 mai 2017

8 momente în care artiștii români s-au îmbrăcat ca starurile de ”afară”

Moda nu are granițe, iar fotografiile de mai jos o demonstrează din plin. S-a întâmplat de multe ori ca artiștii internaționali să poarte ținute create de designeri români. Sau ca artiștii români să se îmbrace exact ca starurile internaționale.
Așa arată costumele de baie de vedete, purtate de femei obișnuite
Arhiva
// 16 mai 2017

Așa arată costumele de baie de vedete, purtate de femei obișnuite

E clar, nu oricine poate purta orice. Unele haine parcă sunt făcute să vină ca turnate pe modele și pe vedete, dar atunci când le îmbracă oameni obișnuiți, lucrurile stau cu totul altfel. 
FOTO. Aşa arătau 17 superstaruri la prima apariţie pe covorul roşu
Arhiva
// 11 mai 2017

FOTO. Aşa arătau 17 superstaruri la prima apariţie pe covorul roşu

Mulţi dintre voi probabil erau mici când s-a lansat Britney Spears. Nu mai zicem că probabil nici nu erau în plan când Madonna intra în lumina reflectoarelor. Sau când Brad Pitt începea să intre în atenţia impresarilor de la Hollywood.
Cele mai HOT artiste au devenit personaje de benzi desenate şi nu ai văzut ceva mai tare
Arhiva
// 4 mai 2017

Cele mai HOT artiste au devenit personaje de benzi desenate şi nu ai văzut ceva mai tare

Un artist grafic s-a gândit să le dea un refresh celor mai populare cântăreţe ale momentului şi le-a transformat în personaje de benzi desenate. Ce a ieşit e mai tare decât orice ai putea să vezi azi!
OMG! 5 superstaruri care au fost prinse FURÂND din magazine
Arhiva
// 6 aprilie 2017

OMG! 5 superstaruri care au fost prinse FURÂND din magazine

Mai toate vedetele au şi schelete în dulap de care fanii află sau nu. Iar unul care se regăseşte pe la mai multe staruri are pe el o etichetă cu „furt din magazine”. Nu crezi? Uite 5 celebrităţi care chiar au fost prinse în timp ce subtilizau obiecte mai mult sau mai puţin valoroase.
TOP 15 Cele mai stupide nume puse de celebrităţi animalelor de companie
Arhiva
// 27 martie 2017

TOP 15 Cele mai stupide nume puse de celebrităţi animalelor de companie

WTF! Astea sunt cele mai TÂMPITE 9 postări pe Twitter, ale artiştilor
Arhiva
// 9 martie 2017

WTF! Astea sunt cele mai TÂMPITE 9 postări pe Twitter, ale artiştilor

Reţelele sociale suportă orice. Dar să nu vă gândiţi că doar oamenii de rând o dau în bară. Am strâns pentru voi de pe Twitter cele mai dubioase postări ale artiştilor internaţional, într-un top pe care vi-l prezentăm chiar acum. OMG! J Lo s-a COMBINAT din nou. Uite cu ce frumuşel este acum!
FOTO: Aşa arătau 12 staruri internaţionale în şcoală!
Arhiva
// 2 martie 2017

FOTO: Aşa arătau 12 staruri internaţionale în şcoală!

Te uiţi la vedetele preferate şi te gândeşti că probabil nu au avut niciun moment în viaţă în care să nu arate impecabil? Think again! Trebuie să le vezi cum arătau când încă erau pe băncile şcolii!
FOTO: 10 vedete care au avut probleme cu greutatea, dar au slăbit spectaculos
Arhiva
// 1 martie 2017

FOTO: 10 vedete care au avut probleme cu greutatea, dar au slăbit spectaculos

FOTO: Cu cine seamănă Delia? Alte ȘASE femei celebre care s-au ras în cap
Arhiva
// 22 februarie 2017

FOTO: Cu cine seamănă Delia? Alte ȘASE femei celebre care s-au ras în cap

Delia a surprins pe toată lumea când a apărut pe Instagram rasă în cap. E fotografia cu care își promovează noul album și concertul de la Sala Palatului, de la începutul lunii martie. Chiar dacă poza e prelucrată pe calculator și Delia nu a renunțat pe bune la părul ei, trebuie să recunoaștem că ne-a dat ceva emoții când am văzut-o pentru prima dată așa. MEME: Delia s-a molipsit de la Cheloo și Bendeac și s-a ras în cap! PsiheChelia!
FOTO: Așa arătau 14 celebrități la balul de absolvire din liceu
Arhiva
// 6 februarie 2017

FOTO: Așa arătau 14 celebrități la balul de absolvire din liceu

Dacă nu știi cu ce să te îmbraci, poate te inspiră ei. Sau poate nu…   sursa foto
FOTO. 10 actori care au jucat rolul unor cântăreţi celebri
Arhiva
// 27 ianuarie 2017

FOTO. 10 actori care au jucat rolul unor cântăreţi celebri

De-a lungul anilor o mulţime de artişti au avut parte de filme biografice şi pentru toată lumea e clar că succesul depinde şi de cât de mult reuşeşte să semene actorul principal cu personajul. Despre unii ai putea să juri că sunt gemeni, în timp ce altora nu prea le iese. 12 actori despre care probabil nu știai că au voce
NOUĂ cântăreți celebri care au fost dependenți de droguri
Arhiva
// 25 ianuarie 2017

NOUĂ cântăreți celebri care au fost dependenți de droguri

Celebritățile au de-a face cu o mulțime de tentații, iar multe dintre ele nu reușesc să se țină departe. Anturajul, depresiile, singurătatea și multe alte cauze îi determină să încerce, iar odată ce intră în acest cerc vicios, nu se mai pot opri. Unii și-au dat seama la timp că drogurile le distrug viața și au reușit să se vindece de dependență. Altora alcoolul și drogurile le-au adus sfârșitul. Uite cine a trecut prin asta și cum a depășit perioada critică: OMG! 7 celebrități care au fost BĂTUTE de partenerii lor
Ariana, Miley sau Selena? Cine ai vrea să-i ia locul Camilei în Fifth Harmony?
Arhiva
// 11 ianuarie 2017

Ariana, Miley sau Selena? Cine ai vrea să-i ia locul Camilei în Fifth Harmony?

 Fetele de la Fifth Harmony își caută colegă de trupă, iar fanii le-au dat deja câteva sugestii. După plecarea Camilei Cabello, celor patru fete rămase în trupă le lipsește al cincilea element, așa că internauții au început să le dea idei care mai de care mai trăznite. FOTO HOT: 9 cântăreți români care fac plajă în timp ce tu îngheți de frig
TOP 5 piese care nu ştiai că sunt de fapt despre sex
Arhiva
// 10 ianuarie 2017

TOP 5 piese care nu ştiai că sunt de fapt despre sex

Ştii, sigur, o grămadă de piese despre dragoste şi sex, dar punem pariu că la astea nu te-ai gândit aşa până acum. Doar ascultă puţin versurile şi o să înţelegi ce vrem să zicem. Bine, nu noi… dar ce a vrut să zică „poetul”! Spice Girls – 2 become 1
Cum arată vedetele cu şi fără Photoshop. Diferenţele sunt uriaşe!
Arhiva
// 23 decembrie 2016

Cum arată vedetele cu şi fără Photoshop. Diferenţele sunt uriaşe!

Starurile au mereu apariţii impecabile în reviste sau pe net, dar uneori e atât de evident că totul e rezultatul Photoshop-ului, încât parcă te apucă jena.
TOP 9 cele mai tari colaborări feminine în muzică. Alege-ţi preferata!
Arhiva
// 23 decembrie 2016

TOP 9 cele mai tari colaborări feminine în muzică. Alege-ţi preferata!

 Atunci când femeile puternice își unesc vocile, de multe ori iese ceva extraordinar, de obicei un mare hit. Cele patru minute ale pieselor sunt foarte scurte, iar asta te face doar să vrei mai mult și mai mult. VIDEO BETON: ASCULT-O pe Inna cum cântă în limba arabă!
TOP 16 lucruri care se întâmplau acum 16 ani şi de care probabil ai uitat
Arhiva
// 20 decembrie 2016

TOP 16 lucruri care se întâmplau acum 16 ani şi de care probabil ai uitat

Dacă nu îţi aminteşti ce se întâmpla acum 16 ani sau pur şi simplu nu venisei pe lume, îţi arătăm noi care au fost hiturile anului 2000.
OMG! Ele sunt cele mai zgârcite vedete. Vezi cine nu lasă bacșiș și cine uită să plătească!
Arhiva
// 28 noiembrie 2016

OMG! Ele sunt cele mai zgârcite vedete. Vezi cine nu lasă bacșiș și cine uită să plătească!

Au averi de milioane de dolari, dar țin cont de fiecare bănuț. Unele vedete sunt renumite pentru zgârcenia de care dau dovadă. Celebritățile își plătesc prost angajații, nu lasă bacșiș și au pretenția să primească totul gratis. 
TOP 7 fotografii nepotrivite, surprinse la momentul potrivit
Arhiva
// 25 noiembrie 2016

TOP 7 fotografii nepotrivite, surprinse la momentul potrivit

Ştiţi fazele alea care se întâmplă fix atunci când nu trebuie? Cine a zis că starurile sunt scutite de ele? Nimeni! Şi avem şi dovada!
VIDEOCLIP NOU: Britney Spears – Slumber Party ft. Tinashe
Arhiva
// 18 noiembrie 2016

VIDEOCLIP NOU: Britney Spears – Slumber Party ft. Tinashe

 La miezul nopţii a început petrecerea în pijamale pentru Britney Spears. Artista pop speră să intre din nou în topuri după ce a lansat „Slumber Party”, o colaborare cu artista americană Tinashe. TOP 8 vedete cu nume ciudate. Uite ce le scrie în buletin!
UPS! Britney „did it again”. Era să rămână fără sutien pe scenă!
Arhiva
// 25 octombrie 2016

UPS! Britney „did it again”. Era să rămână fără sutien pe scenă!

 Britney Spears a avut parte de un accident vestimentar pe scenă. În plin concert la Planet Hollywood din Las Vegas, cântăreața americană a fost la un pas de a rămâne topless, spre deliciul fanilor. VIDEOCLIP NOU: Andra feat. Dorian – Floare de nu-mă-uita
13 super-staruri care s-au îngrășat și au devenit de nerecunoscut
Arhiva
// 10 octombrie 2016

13 super-staruri care s-au îngrășat și au devenit de nerecunoscut

 Celebritățile simt o presiune imensă de a arăta bine. Modelele pe care industria divertismentului le promovează sunt întotdeauna bine proporționate. Și totuși, modificările de greutate vin la pachet cu frustrări. Vedetele s-au îngrășat, de-a lungul timpului și au fost taxate pentru asta. Top 7 staruri care demonstrează că pistruii sunt sexy
Britney Spears face mișto de Taylor Swift. Uite cum a apărut la o emisiune!
Arhiva
// 3 octombrie 2016

Britney Spears face mișto de Taylor Swift. Uite cum a apărut la o emisiune!

 Britney Spears a acceptat o provocare nebună și a cântat pe heliu una dintre cele mai cunoscute piese ale lui Taylor Swift. FRUMI! Taylor Swift şi Calvin Harris sunt din nou prieteni
Top 5 cântăreți care au încercat să se sinucidă, dar au scăpat miraculos
Arhiva
// 30 septembrie 2016

Top 5 cântăreți care au încercat să se sinucidă, dar au scăpat miraculos

Ai fi tentat să crezi că lumea artiștilor e roz, că au tot ce-și doresc și că pot face tot ce vor. Lucrurile nu stau chiar așa, iar unii dintre ei au trecut prin experiențe demne de filme de acțiune. S-au luptat cu depresia, iar acest lucru i-a adus în punctul în care au încercat să-și ia viața. Din fericire, nu au reușit. Au depășit momentul și și-au văzut mai departe de carieră, dar cu siguranță nu vor uita acele clipe. OMG! Ce au mâncat 9 celebrităţi cu puţin timp înainte să moară
13 celebrități care avut probleme cu acneea, dar acum au un ten perfect
Arhiva
// 28 septembrie 2016

13 celebrități care avut probleme cu acneea, dar acum au un ten perfect

 Vedetele încearcă să aibă de fiecare dată când apar în public o imagine impecabilă, dar nu le iese chiar mereu. Deşi poate uneori încearcă să pozeze în altceva sunt până la urmă oameni şi au parte de aceleaşi probleme. FOTO: 11 super-staruri care IUBESC tatuajele
Britney Spears vrea să se lase de muzică. Se face PROFESOARĂ
Arhiva
// 16 septembrie 2016

Britney Spears vrea să se lase de muzică. Se face PROFESOARĂ

 V-aţi gândit vreodată cum ar fi să o aveţi pe Britney Spears profesoară? Ea da! A rămas cu gândul la clipul e debut „One More Time” şi cum vârsta nu-i mai permite să fie şcolăriţă se gândeşte tot mai serios să se reprofileze. FOTO OMG: 21 de vedete care seamănă perfect cu actrițe porno
Ups! 5 secrete pe care starurile ar da orice să nu le afli
Arhiva
// 15 septembrie 2016

Ups! 5 secrete pe care starurile ar da orice să nu le afli

Viața lor este tot timpul pusă pe tapet, dar unele lucruri le scapă chiar și fanilor celor mai înfocați. Starurile au, ca noi toți, secrete care ar da orice să nu se afle. Unele lucruri mai ”scapă” și ajung să fie cunoscute publicului. FOTO: Așa arată 15 cântărețe de la noi imediat după ce s-au trezit
VIDEO: TOP 5 cele mai COOL știri din ultimele 24 de ore!
Arhiva
// 9 septembrie 2016

VIDEO: TOP 5 cele mai COOL știri din ultimele 24 de ore!

 Cele mai noi videoclipuri, cele mai tari piese, cele mai funny momente sau cele mai emoţionante situaţii. Pe toate le găseşti pe ZU TV şi ZUTV.RO.
VIDEO: Britney și Ellen au făcut HAOS la mall! Toată lumea s-a oprit să le facă poze
Arhiva
// 8 septembrie 2016

VIDEO: Britney și Ellen au făcut HAOS la mall! Toată lumea s-a oprit să le facă poze

Ellen DeGeneres e una dintre cele mai tari prezentatoare din lume, iar momentele din show-ul ei sunt pur și simplu epice. Mai ții minte când a pus-o pe Adele să facă farse angajaților unei terase? 8 videoclipuri care îţi vor face chef să te întorci la şcoală
8 videoclipuri care îţi vor face chef să te întorci la şcoală
Arhiva
// 7 septembrie 2016

8 videoclipuri care îţi vor face chef să te întorci la şcoală

 Daca ar fi şi şcoala ca în videoclipuri, ce bine ar fi, nu? Din păcate ştim cu toţii că realitatea nu stă chiar aşa. Nu e doar muzică, dans şi distracţie, e şi de învăţat. 5 artiști români care au apărut alături de partenerii lor în videoclipuri
UPS! O artistă din Turcia i-a copiat clipul lui Britney „Make Me”
Arhiva
// 6 septembrie 2016

UPS! O artistă din Turcia i-a copiat clipul lui Britney „Make Me”

 Nu doar artiştii mari sunt acuzaţi de plagiat. Se întâmplă şi invers. Artişti mai mici să se inspire din piese şi clipuri cunoscute. Şi ce se întâmplă atunci? Păi în primul rând fanii se sesizează. FOTO FRUMI: Rihanna şi Drake au tatuaje „pereche”
TOP 5 GIF-uri cu cele mai DUBIOASE momente de la galele VMA
Arhiva
// 30 august 2016

TOP 5 GIF-uri cu cele mai DUBIOASE momente de la galele VMA

 Nu doar artiştii, outfit-urile şi premiile sunt cele care contează la ceremoniile de pe covorul roşu. De-a lungul timpului au fost şi momente cu adevărat DUBIOASE care au fost sarea şi piperul ceremoniilor. Iar despre unele dintre ele se mai vorbeşte şi acum. 10 chestii cu care au semănat vedetele la cea mai importantă gală de vara aceasta
10 chestii cu care au semănat vedetele la cea mai importantă gală de vara aceasta
Arhiva
// 30 august 2016

10 chestii cu care au semănat vedetele la cea mai importantă gală de vara aceasta

 Încă un eveniment care a adunat toată lumea bună din industria muzicală, încă un prilej de etalat ținute care mai de care mai… originale. Artiștii și designerii s-au întrecut în alegeri extravagante, iar mișto-urile și comparațiile nu au întârziat să apară.  Uite cum își alintă artiștii români fanii! Tu din care tabără faci parte?
VIDEO: Britney Spears și James Corden au luat-o razna la carpool karaoke
Arhiva
// 26 august 2016

VIDEO: Britney Spears și James Corden au luat-o razna la carpool karaoke

Britney Spears a revenit în forță cu un album nou și nu putea lipsi de la cel mai tare show filmat în mașină. James Corden a prins momentul și a invitat-o la o tură cu mașina lui de karaoke. Momentul s-a lăsat așteptat, dar vă spunem cu mâna pe inimă că a meritat. Selena are un record absolut pe Instagram. A reușit o dublă performanță!
EPIC FAIL. 15 momente în care vedetele s-au făcut de râs în Photoshop
Arhiva
// 12 august 2016

EPIC FAIL. 15 momente în care vedetele s-au făcut de râs în Photoshop

Vedetele fac tot ce le stă în putinţă pentru a arăta cât mai bine. Diete, sală, cocktailuri ciudate… Dar câteodată nici astea nu sunt de ajuns. Şi atunci fac o „cură” de Photoshop. Măcar în poze să dea bine! 8 diete DUBIOASE pe care le-au ţinut celebrităţile pentru a slăbi
VIDEOCLIP NOU: Britney Spears – Make Me… ft. G-Eazy
Arhiva
// 8 august 2016

VIDEOCLIP NOU: Britney Spears – Make Me… ft. G-Eazy

 Când toată lumea credea că Britney Spears a cam pus punct carierei, artista revine cu un videoclip și un album nou. ”Make Me…” e prima piesă pe care o promovează și vine să confirme zvonurile din ultima perioadă care anunțau ceva nou. VIDEOCLIP NOU: John Newman feat. Calvin Harris – Olé
VIDEO FUN: Antonia imită vedetele. Inclusiv pe Alex Velea :)
Arhiva
// 29 iulie 2016

VIDEO FUN: Antonia imită vedetele. Inclusiv pe Alex Velea :)

 Acum trei ani, când Antonia nu era încă oficial cu Alex Velea, ea îl parodia în direct la Morning ZU. În caz că nu vă mai amintiţi, momentul a fost savuros. Antonia a arătat că ştie să cânte precum Britney Spears, Christina Aguilerra, şi-a făcut vocea să semene cu a lui Puya, sau chiar cu a celui care urma să îi devină jumătate şi tată al copiilor, Alex Velea.  TOP 7 melodii pe care te-ai săturat să le auzi la nunţi
VIDEO DE COLECŢIE: Ariana Grande imită celebrităţile
Arhiva
// 28 iulie 2016

VIDEO DE COLECŢIE: Ariana Grande imită celebrităţile

 Nimeni nu poate contesta calităţile vocale ale Arianei Grande. Nici măcar celebrităţile pe care reuşeşte să le imite de minune. De la Rihanna, Britney Spears, Christina Aguilera sau Celine Dion. Clipul ăsta ar putea fi considerat cel mai cool featuring. TOP 6 melodii pe care te-ai săturat să le auzi la nunţi
VIDEO. TOP 9 momente în care artiştii au căzut pe scenă
Arhiva
// 28 iulie 2016

VIDEO. TOP 9 momente în care artiştii au căzut pe scenă

Oh boy! Dacă aţi fi crezut că aura de vedetă îi protejează pe artişti de accidente, think again! Dovada sunt momentele alea de EPIC FAIL prin care, mai devreme sau mai târziu, trece oricine. Diferenţa e că vedetele o păţesc în văzul a zeci de mii de oameni. Iar mutrele pe care le fac când încearcă să se comporte ca şi cum nimic nu s-a întâmplat sunt pur şi simplu priceless! VIDEO: 10 momente în care Selena Gomez s-a făcut de râs
×