7 celebrități care au dat-o în bară înainte să aibă succes
VIDEO | TOP 5 melodii orientale care au cucerit România în 2018
Lady Gaga a părăsit casa de producție cu care semnase un contract important după numai trei luni.
Madonna a fost dată afară de la o gogoșerie după nici măcar o zi pentru că a scăpat gem pe unul dintre clienți.
După un concert, managerul localului i-a spus lui Elvis Presley să se întoarcă la job-ul lui de atunci, adică șofer de camion.
Marilyn Monroe a încercat să intre în lumea filmului, iar înainte de asta a lucrat ca model, însă agențiile i-au spus că ar trebui să renunțe și să devină secretară.
Michael Jordan a fost dat afară din echipa de baschet a școlii, iar el spune că până la a avea succes a dat-o în bară iar și iar.
J.K. Rowling a fost dată afară de la job pentru că stătea toată ziua la calculator și scria povești.
Walt Disney a fost afară de la locul său de muncă unde lucra ca editor pentru că ”ducea lipsă de imaginație și nu avea nici o idee bună.”