Membrii AC/DC promit să facă muzică în continuare, după atacul cerebral suferit de Malcolm Young
Presa internaţională a speculat în ultimele zile că trupa AC/DC s-ar putea desfiinţa, după ce chitaristul Malcolm Young (61 de ani) a suferit un atac cerebral, în urmă cu câteva săptămâni. Acum mulţi ani, cei cinci membri ai formaţiei hard rock au făcut un pact şi au decis că atunci când unul dintre ei nu va mai putea cânta formaţia se va desfiinţa. Deocamdată, însă, colegii speră ca Malcom să poată reveni.