Reclamă
alicia keys
Arhiva
// 12 iulie 2021
#PregnantBrides. Nouă vedete de la noi și de la ei care s-au căsătorit în timp ce erau însărcinate
Venirea pe lume a unui copil este cel mai frumos moment din viața unui cuplu, indiferent dacă viitorii părinți sunt căsătoriți sau nu. În timp ce unele vedete au mers pe varianta clasică și s-au căsătorit înainte de a avea copii, altele au procedat exact în ordine inversă. Și mai sunt și celebritățile care au ales calea de mijloc și au făcut pasul către altar fix când erau însărcinate.
Reclamă
Arhiva
// 11 iunie 2021
#FrecklesAreHot. Opt femei celebre care demonstrează că pistruii au farmecul lor
În timp ce multe fete nu știu ce să mai facă să scape de pistrui și încearcă să-i acopere sub straturi de fond de ten, unele staruri îi afișează cu mândrie, de câte ori au ocazia. Câteva vedete au pistrui care se accentuează vara, la soare, și apar nemachiate fără nicio problemă, pentru că știu că pistruii sunt sexy.
Arhiva
// 3 iulie 2020
VIDEOCLIP NOU | Alicia Keys – Perfect Way To Die
Tot mai multe vedete sunt afectate de protestele din America pentru drepturile oamenilor de culoare. Alicia Keys a decis să își spună nemulțumirile prin piesa ”Perfect way to die”.
Arhiva
// 25 aprilie 2020
ASCULTĂ | Alicia Keys a lansat ”Good Job”, un imn în colaborare cu CNN!
Alicia Keys revine cu o nouă piesă și nu este vorba despre orice piesă, artista a lansat un imn în colaborare cu CNN.
Reclamă
Arhiva
// 1 aprilie 2020
OPT vedete de la ei care le-au dat nume DUBIOASE copiilor
Numele unui copil nu este ales la întâmplare, iar vedetele și-au dorit ca moștenitorii lor să aibă nume speciale, dar mojoritatea le consideră ciudate.
Arhiva
// 6 martie 2020
ASCULTĂ | Acestea sunt cele mai tari piese scrise de artiști pentru copiii lor
Părinții au diferite moduri de a-și arăta dragostea pentru copiii lor, dar nu de puține ori, artiști au ales să le arate cât de mult îi iubesc prin intermediul unei piese.
Arhiva
// 27 ianuarie 2020
VIDEO | Acestea sunt cele mai tari momente de la Grammy 2020!
Gala Grammy 2020 se află la a 62-a ediție și a avut loc la Staples Centre din Los Angeles și a debutat cu moment emoționant și anume un Kobe Bryan a fost omagiat prin intermediul piesei „It’s So Hard to Say Goodbye”.
Arhiva
// 9 decembrie 2019
TOP 12 vedete despre care probabil nu știai că au crescut fără TATĂ
De cele mai multe ori, oamenii au impresia că vedetele au o viață perfectă, că sunt ereu fericite și că nu au deloc probleme, dar nu este deloc așa…de fapt nu mai e.
Arhiva
// 23 octombrie 2019
ASCULTĂ | 18 piese pe care artiștii le-au scris pentru copiii lor
Părinții au diferite moduri de a-și arăta dragostea pentru copiii lor, dar nu de puține ori, artiști au ales să le arate cât de mult îi iubesc prin intermediul unei piese.
Arhiva
// 9 octombrie 2019
OPT nume pe care le au copiii vedetelor și care ai vrea să nu fie reale
Numele unui copil nu este ales la întâmplare, iar vedetele și-au dorit ca moștenitorii lor să aibă nume speciale, dar oamenii le consideră ciudate.
Arhiva
// 30 septembrie 2019
OPT cele mai CIUDATE nume pe care le au copiii vedetelor
Numele unui copil nu este ales la întâmplare, iar vedetele și-au dorit ca moștenitorii lor să aibă nume speciale, dar mojoritatea le consideră ciudate.
Arhiva
// 26 septembrie 2019
TOP 41 de artiști de la noi și de la ei care sunt de nerecunoscut după numele din buletin
Numele din buletin al unora dintre artiștii tăi preferați este probabil un secret pentru tine…încă.
Arhiva
// 26 septembrie 2019
FOTO | Așa arătau 17 de artiste de la noi și de la ei în ziua nunții
Ziua nunții este fără îndoială una dintre cele mai importante și frumoase zile din viața oricărei femei, așa a fost și în cazul acesto vedete care s-au căsătorit la un moment dat și au ales să poatte nisțe rochii superbe, de care nimeni va uita.
Arhiva
// 22 septembrie 2019
TOP 18 piese pe care artiștii le-au scris pentru copiii lor
Părinții au diferite moduri de a-și arăta dragostea pentru copiii lor, dar nu de puține ori, artiști au ales să le arate cât de mult îi iubesc prin intermediul unei piese.
Arhiva
// 15 septembrie 2019
TOP 12 vedete care au crescut fără TATĂ
De cele mai multe ori, oamenii au impresia că vedetele au o viață perfectă, că sunt ereu fericite și că nu au deloc probleme, dar nu este deloc așa…de fapt nu mai e.
Arhiva
// 3 septembrie 2019
TOP 24 de vedete care au NUMELE REALE diferite de cele pe care le știți deja
Celebritățile nu s-au născut cu numele pe care toată lumea le cunoaște. Katy Perry, Miley Cyrus, Bruno Mars dar și mulți alții au primit alte nume la naștere.
Arhiva
// 25 iulie 2019
13 artiste de la ei și de la noi care au urcat pe scenă însărcinate
Sarcina nu este un motiv pentru care artistele refuză să mai urce pe scenă, ba chiar acestea s-au bucurat să fie alături de fanii lor într-un moment atât de important.
Arhiva
// 8 mai 2019
10 vedete care arată complet diferit în realitate decât pe copertele revistelor
Perfecţiunea nu există. Starurile afişează o imagine impecabilă aproape de fiecare dată, dar de fapt toate ascund imperfecţiuni specifice oricărui om obişnuit. Spre exemplu, celebrităţile feminine se luptă şi ele cu celulita atât de urâte de toate doamnele şi domnişoarele din lume.
Arhiva
// 6 mai 2019
FOTO | 8 vedete care au înţeles că sprâncenele sunt cheia unui look BETON
De la un an la altul, vedetele apelează la tot felul de trucuri de imagine care le ajută să rămână în prim plan, dar şi în trend. Cel mai la îndemână sunt schimbările de look, pentru că de cele mai multe ori detaliile chiar fac diferenţa!
Arhiva
// 3 mai 2019
ASCULTĂ | Melodia care a înnebunit planeta are o variantă nouă! Uite cum sună remixul cu Alicia Keys!
Piesa care domină clasamentele muzicale în acest moment, ”Calma Remix”, este fără îndoială hitul anului 2019. Videoclipul a depășit 1 miliard de vizualizări pe Youtube în mai puțin de 6 luni de la lansare, iar Pedro Capó și Farruko au decis să sărbătorească asta într-un mod inedit.
Arhiva
// 22 martie 2019
ZECE artiste care demonstrează că este cool să ai părul scurt
Credeai că părul lung e un „must have” pentru a arăta beton? Think again! Până şi cele mai în vogă artiste şi-au dat seama la un moment dat că o tunsoare scurtă te poate face mai HOT decât prevede legea.
Arhiva
// 18 ianuarie 2019
VIDEO: TOP 3 cele mai COOL știri din ultimele 24 de ore!
Cele mai noi videoclipuri, cele mai tari piese, cele mai funny momente sau cele mai emoţionante situaţii. Pe toate le găseşti pe ZU TV şi ZUTV.RO.
Arhiva
// 15 ianuarie 2019
COOL! Alicia Keys va prezenta gala premiilor Grammy 2019
Au trecut mai bine de doi ani de când Alicia Keys a decis să renunțe la make-up și a avut curajul să lanseze un nou trend, mai ales pe covorul roșu. Artista declara la vremea respectivă că s-a săturat să încerce să fie perfectă şi pe gustul tuturor, și n-a avut decât de câștigat din asta.
Arhiva
// 17 decembrie 2018
8 celebrități care URĂSC Photoshop-ul
În timp ce unele vedete sunt dependente de Photoshop și nu postează nici măcar o poză needitată pe rețelele de socializare, altele refuză filtrele și editarea, chiar și în pictoriale de revistă. Nu o dată s-a întâmplat ca vedetele să critice intervențiile în Photoshop și să declare public că nu sunt de acord cu ele.
Arhiva
// 1 noiembrie 2018
FOTO: Mai ții minte cum se îmbrăcau super-starurile în anii 2000?
Acum au apariții de invidiat, dar a fost o vreme când celebritățile o dădeau în bară cu grație când ieșeau în public. Influențate și de moda vremurilor respective, multe vedete ar vrea să facă dispărute imaginile acestea cu ele.
Arhiva
// 24 octombrie 2018
OMG! Alicia Keys i-a făcut un cadou de 150.000 $ soțului ei, Swizz Beatz! Uite ce a ales!
După 10 ani de relație, Alicia Keys i-a făcut soțului ei, rapperul și producătorul muzical Swizz Beatz un cadou de nota 10. Artista nu s-a mai uitat la bani și a scos din buzunar nu mai puțin de 150.000 de dolari.
Arhiva
// 4 octombrie 2018
10 vedete care arată complet diferit în realitate decât pe copertele revistelor
Perfecţiunea nu există. Starurile afişează o imagine impecabilă aproape de fiecare dată, dar de fapt toate ascund imperfecţiuni specifice oricărui om obişnuit. Spre exemplu, celebrităţile feminine se luptă şi ele cu celulita atât de urâte de toate doamnele şi domnişoarele din lume.
Pe principiul „afară e vopsit gardul, iar înăuntru e leopardul”, vedetele apar în reviste cu o imagine perfectă, foarte bine „photoshopată”, dar în realitate lucrurile stau complet diferit.
Selena Gomez
Scarlett Johannson
Kim Kardashian
Adele
Jennifer Love Hewitt
Alicia Keys
Cameron Diaz
Kate Moss
Kesha
Misha Barton
Arhiva
// 24 septembrie 2018
ZECE artiste care demonstrează că părul scurt este la fel de cool
Credeai că părul lung e un „must have” pentru a arăta beton? Think again! Până şi cele mai în vogă artiste şi-au dat seama la un moment dat că o tunsoare scurtă te poate face mai HOT decât prevede legea.
Arhiva
// 12 iunie 2018
ZECE artiste care demonstrează că părul scurt e la fel de cool

// 25 ianuarie 2018
10 vedete care arată complet diferit în realitate decât pe copertele revistelor
Perfecţiunea nu există. Starurile afişează o imagine impecabilă aproape de fiecare dată, dar de fapt toate ascund imperfecţiuni specifice oricărui om obişnuit. Spre exemplu, celebrităţile feminine se luptă şi ele cu celulita atât de urâte de toate doamnele şi domnişoarele din lume.
Pe principiul „afară e vopsit gardul, iar înăuntru e leopardul”, vedetele apar în reviste cu o imagine perfectă, foarte bine „photoshopată”, dar în realitate lucrurile stau complet diferit.
Arhiva
// 16 noiembrie 2017
14 superstaruri care au suferit de acnee, dar acum au un ten fabulos
Ştii bine cât e de nasol să te trezeşti cu un coş foarte vizibil când ţi-e lumea mai dragă. Ca să nu mai vorbim de „explozia” de acnee care te face să nu mai vrei să ieşi din casă sau, în caz că ai depăşit perioada pubertăţii, să te simţi din nou ca în adolescenţă. Well, atât vă spunem: nu lăsaţi coşurile să vă strice „ploile”. Se tratează, iar până atunci se acoperă!
Arhiva
// 17 octombrie 2017
VIDEO: Alina Eremia a făcut un cover după o piesă de la Alicia Keys. #PieleDeGăină
Alina Eremia se pregătește să-și lanseze primul album, pe 1 noiembrie. Dar până atunci le-a pregătit o surpriză fanilor și a făcut un cover emoționant după o melodie de la Alicia Keys.
Arhiva
// 17 august 2017
ZECE artiste care demonstrează că părul scurt e la fel de cool
Credeai că părul lung e un „must have” pentru a arăta beton? Think again! Până şi cele mai în vogă artiste şi-au dat seama la un moment dat că o tunsoare scurtă te poate face mai HOT decât prevede legea.
Arhiva
// 25 iulie 2017
FOTO: Mai ții minte cum se îmbrăcau starurile tale preferate în urmă cu 15 ani?
Acum au apariții de invidiat, dar a fost o vreme când celebritățile o dădeau în bară cu grație când ieșeau în public. Influențate și de moda vremurilor respective, multe vedete ar vrea să facă dispărute imaginile acestea cu ele.
Arhiva
// 26 iunie 2017
9 artiste care arată beton şi cu părul scurt. Cui îi stă mai bine?
Credeai că părul lung e un „must have” pentru a arăta beton? Think again! Până şi cele mai în vogă artiste şi-au dat seama la un moment dat că o tunsoare scurtă te poate face mai HOT decât prevede legea.
Arhiva
// 6 aprilie 2017
VIDEO AWW | La 2 ani, fiul Aliciei Keys face BEATBOX mai tare ca un adult
Așchia nu sare departe de trunchi, așa că ce-ar putea ieși din părinți artiști? Un mic „next star”, cu siguranță!
Arhiva
// 25 ianuarie 2017
10 vedete care arată complet diferit în realitate decât pe copertele revistelor
Perfecţiunea nu există. Starurile afişează o imagine impecabilă aproape de fiecare dată, dar de fapt toate ascund imperfecţiuni specifice oricărui om obişnuit. Spre exemplu, celebrităţile feminine se luptă şi ele cu celulita atât de urâte de toate doamnele şi domnişoarele din lume.
TOP 10 lucruri care s-au întâmplat acum 10 ani
Pe principiul „afară e vopsit gardul, iar înăuntru e leopardul”, vedetele apar în reviste cu o imagine perfectă, foarte bine „photoshopată”, dar în realitate lucrurile stau complet diferit.
Uite cum arată Beyonce în pozele needitate în Photoshop!
Selena Gomez
Scarlett Johannson
Kim Kardashian
Adele
Jennifer Love Hewitt
Alicia Keys
Cameron Diaz
Kate Moss
Kesha
Misha Barton
Arhiva
// 23 ianuarie 2017
Artiștii internaționali au protestat împotriva lui Donald Trump. Uite ce i-au transmis!
A fost un weekend complicat peste Ocean. În timp ce Donald Trump s-a instalat oficial la Casa Albă, peste 500.000 de oameni au protestat în Washington D.C. Marșul femeilor, așa cum a fost numit, a solidarizat nu numai femeile din America, ci din toată lumea.
Arhiva
// 28 noiembrie 2016
COOL! Alicia Keys a renunțat la machiaj de 7 luni. Uite 7 fotografii „no make-up”, cu ea
Au trecut deja 7 luni de când Alicia Keys a renunțat complet la machiaj și se simte bine așa. În luna mai, artista a declarat război make-up-ului și s-a hotărât să nu mai apară machiată în public. Spune ea că „nu vreau să mă mai acopăr, să îmi acopăr fața, mintea, sufletul, gândurile, visele, luptele sau creșterea emoțională. Nimic.“
9 vedete care s-au luptat cu depresia
Arhiva
// 11 noiembrie 2016
VIDEOCLIP NOU: Alicia Keys – Blended Family (What You Do For Love) ft. A$AP Rocky
Alicia Keys lansează un nou videoclip, la doar 4 zile după lyricul la piesa „Holy War”. „Blended Family (What You Do For Love)” este o colaborare cu A$AP Rocky.
TOP 9 artiste care demonstrează că părul scurt e la fel de cool
Arhiva
// 9 noiembrie 2016
#ZUTrends: Top 3 cele mai COOL știri din ultimele 24 de ore!
Cele mai noi videoclipuri, cele mai tari piese, cele mai funny momente sau cele mai emoţionante situaţii. Pe toate le găseşti pe ZU TV şi ZUTV.RO.
Arhiva
// 8 noiembrie 2016
VIDEOCLIP NOU: Alicia Keys – Holy War
Alicia Keys şi-a pus în minte să vindece lumea cu cea mai nouă piesă, şi un lyric video pe măsură. După ce a făcut senzaţie pe radio, TV, online şi mai ales în cluburi cu piesa „In Common”, iar apoi a venit colaborarea cu A$AP Rocky „Blended Family”, Alicia Keys a lansat „Holy War”.
RECORD Randi: 20 de milioane de vizualizări pentru „Ochii ăia verzi”
Arhiva
// 4 noiembrie 2016
VIDEO: Alicia Keys e plină de surprize. A lansat un film despre viaţa din New York
Alicia Keys e într-o perioadă foarte activă a vieţii ei şi e plină de surprize. De câteva luni a tot prezentat albumul abia lansat „Here”, a lansat piesă după piesă, fiecare în stilul ei unic, de la „In Common” până la “Holy War” & “Blended Family” cu A$AP Rocky, şi între timp s-a apucat şi de filme.
Coverul Mandinga la piesa „Hello” a lui Adele a devenit VIRAL în toată lumea
Arhiva
// 31 octombrie 2016
PIESĂ NOUĂ: Alicia Keys – Holy War
După ce a făcut senzaţie pe radio, TV, online şi mai ales în cluburi cu piesa „In Common”, iar apoi a venit colaborarea cu A$AP Rocky „Blended Family”, Alicia Keys lansează acum o nouă piesă.
TOP 10 cele mai ascultate piese din România în ultima săptămână
Arhiva
// 10 octombrie 2016
PIESĂ NOUĂ: Alicia Keys – Blended Family (What You Do For Love) ft. A$AP Rocky
După ce le-a dat petrecăreţilor piesa care rupe acum în cluburi, „In Common”, Alicia Keys lansează un nou single. „Blended Family (What You Do For Love)” este o colaborare cu A$AP Rocky.
TOP 9 artiste care demonstrează că părul scurt e la fel de cool
Arhiva
// 30 august 2016
10 chestii cu care au semănat vedetele la cea mai importantă gală de vara aceasta
Încă un eveniment care a adunat toată lumea bună din industria muzicală, încă un prilej de etalat ținute care mai de care mai… originale. Artiștii și designerii s-au întrecut în alegeri extravagante, iar mișto-urile și comparațiile nu au întârziat să apară.
Uite cum își alintă artiștii români fanii! Tu din care tabără faci parte?
Arhiva
// 22 august 2016
OMG! Rihanna era să rateze un superhit. Uite despre ce este vorba
OMG! Rihanna era să rateze un superhit şi câteva sute de mii de euro în conturi. Şi asta după ce a fost la un pas să nu înregistreze piesa „Work”. O spune rapperul canadian PartyNextDoor, care a produs piesa.
WOW! Justin Bieber şi Cristiano Ronaldo vor juca împreună într-un film
Arhiva
// 14 iulie 2016
VIDEO EMOŢIONANT: Rihanna, Beyonce şi alţi artişti de culoare fac front comun împotriva rasismului
După ce săptămâna trecută publicaţia Mic.com a scris un articol numit „23 de acţiuni zilnice pedepsite cu moartea dacă eşti negru în America”, cântăreaţa Alicia Keys a făcut un clip cu artişti de culoare.
VIDEO: Beyonce a adus cel mai frumos omagiu bărbaţilor împuşcaţi ilegal de poliţie
Arhiva
// 8 iunie 2016
TOP 9 artiste care demonstrează că părul scurt e la fel de cool
Credeai că părul lung e un „must have” pentru a arăta beton? Think again! Până şi cele mai în vogă artiste şi-au dat seama la un moment dat că o tunsoare scurtă te poate face mai sexy decât prevede legea.
13 imagini care sunt mult prea reale pentru tipele cu păr lung