Sărbătorește copilul din tine cu premii nebune!
Mai ții minte cum era să fii copil, când orice obiect avea capacitatea de a se transforma într-o cheie către o lume necunoscută? Când scaunele înșirate în sufragerie reprezentau pietre de temelie peste care tu puteai să sari ca să eviți râurile de lava care curgeau pe podeaua imaginației tale? Când piesele de lego se transformau sub ochii tăi în clădiri și mașini la fel de reale precum casa ta și parcările vecine? Prin joc și imaginație totul era posibil. Puteai fi oricine sau orice, de la super erou la rău făcător, de la nobilul din castel la balaurul din munți. Odată devenit adult, însă, toate aceste mici bucurii par îndepărtate iremedial, ascunse sub deadline-uri, task-uri de terminat și crize de gestionat.