Primul concert de muzică uşoară la care am fost, din câte îmi amintesc, a fost şi unul la care am cântat cu trupa locală pe care o aveam. Ei bine, trupa asta locală era formată din Robert Dulica, Ropcea Andrei (pentru cine nu ştie, eu sunt ăla ☺) şi Andrei Maria Tiberiu (acum binecunoscutul Smiley)... trei prieteni- o trupa!

Am cântat, aşa cum era firesc, în deschiderea concertului, atunci când nici plin nu e şi nici oamenii nu sunt foarte foarte atenți, pentru că au venit să îi vadă pe cei mari. Am cântat, am fost mulțumiți, pentru că atunci orice apariție, fie ea şi în Piteşti, era pentru noi o realizare de care să ne aducem aminte cu mândrie un an şi ceva. :)

Am ieşit de pe scenă şi țin minte că trebuia să între Hi Q şi Gaz pe foc. Prima oară au intrat mult râvniții, hoții de inimi de la Gaz pe foc, iar eu eram în mulțime, în loc să rămân în spatele scenei că artiştii şi țin minte că am vrut să trec de acel gard care despărțea lumea de scenă şi locul unde stăteau artiştii şi am fost oprit de un gardian. I-am spus că vreau să trec şi că am fost mai devreme pe scenă la care el mi-a dat o replică, râzând "da mă, tu şi ăştia de la Gaz pe foc"! Evident că nu m-a lăsat să trec gardul şi nici nu am insistat, pentru că pe atunci eram foarte timid şi oricum gardianul o spusese destul de tare, încât să radă şi vreo 15 spectatori, majoritatea fete venite să îl vadă pe Lucian Viziru, îngrămădiți lângă gard.

Aşa că am rămas în mulțime, mic şi ruşinat oarecum, dorindu-mi mai mult... Şi acum îmi vine să zâmbesc la amintirile astea.