Sunt tristă şi dezamăgită că au murit atâția oameni pentru a se lua în serios situații pentru care "unii" nu au dat nici o importantă. Derulând timpul înapoi, realizez în cât de multe locații de acest gen am cântat şi eu ! :(

Îmi amintesc de câte ori am întâmpinat multe probleme la concerte pentru că nu existau acele minime condiții impuse şi stipulate în contract, pe care organizatorii nu le respectau. Din toată această conjunctură, artistul Anda Adam era de "rahat" (scuzați-mi expresia) pentru că era prea figurantă şi fițoasă, vezi doamne. Asta pentru că refuzam să cânt cocoțată pe un bar, pentru că nu exista o scenă pe care să pot presta atât eu cât şi danstorii mei; pentru că refuzam să cânt pe o scenă făcută dintr-un pal subțire de 2 cm care se îndoia efectiv în momentul în care călcai pe el şi în situații în care erau făcute improvizații periculoase şi nesigure atât pentru noi cât şi pentru publicul nostru prezent acolo.

Ce păcat că a trebuit să se întâmple o astfel de tragedie pentru ca cei responsabili cu aprobările de funcționare, avize etc, să nu mai acorde pur şi simplu avizul de funcționare până nu este totul aşa cum scrie în lege!

Mai sunt multe de pus la punct din punct de vedere legal, (interzisul fumatului în locuri închise, protecția consumatorului, protecția animalelor care NU EXISTĂ, CNA-ul care aprobă atâta incultură, comportament violent şi prostituție pe posturile tv etc), dar sper din suflet că odată cu aceste măsuri drastice care se vor lua acum, uşor, uşor să se reglementeze şi altele.

Cred cu tărie că putem să fim o țară la un cu totul alt nivel social, numai să existe această dorința din partea celor care au putere de decizie! Cu siguranță NOI , POPORUL, ne dorim cu ardoare acest lucru. Faceți ca visul nostru să devină o realitate!!! Va rugăm!

Condoleanțe familiilor celor pierduți şi multă putere pentru cei care încă lupta să trăiască!
RIP 😔