Nu poți schimba felul în care te vede lumea, dar poți schimba lumea prin felul în care o vezi tu.
Acceptă-ți visele şi fă orice să le împlineşti, înțelege-te şi nu te mai gândi cum te privesc alții sau cum eşti tu în ochii lor. Eşti mai important şi mai valoros decât crezi sau decât ți-au spus ceilalți.

Lumea este a ta, nu a lor.

Este timpul să te întorci.

La tine.

S-a întâmplat şi pasul ăsta. Încă o treaptă spre ceea ce credem noi că putem fi, că putem deveni. Am riscat mult aseară. Am riscat pe toate planurile. Şi aveam multe de pierdut. Dar totul de câştigat. De la ideea conceptului, campanie vizuală, până la repetoriu şi punere în scenă.

Am pus ieri în scenă tot ce mi-am imaginat că se poate face pentru acest concept. Vreau să le mulțumesc tuturor echipelor care au muncit enorm să facă nişte lucruri aproape imposibile pentru logistica pieții de spectacol din România. Cu toții, am tras de noi, ne-am împins nişte limite şi le-am depăşit cât am putut noi de bine. Am învățat multe în ultima perioadă, iar după terminarea spectacolului, partea cea mai frumoasă este că ne-am dat seama că mai avem, încă, de învățat unii de la alții sau unii despre alții.

În universul despre care învățăm la şcoală sau din cărți şi de la televizor se spune că nu există atmosfera.

În Universul nostru, aseară a fost cea mai frumoasă atmosfera…