Acum 3 ani am primit un telefon să mă prezit la un casting pentru un juriu într-o emisiune tv. Nu mi s-a spus despre ce e vorba dar m-am dus nerăbdătoare pentru că întodeauna mi-am dorit să-mi lărgesc aria de activitate profesională.
Am avut marele noroc că la acest casting să fiu jovială, promta şi coerentă în răspunsuri, iar improvizațiile mele legate de dans să aibă efectul dorit de a arăta o unicitate importantă în acest juriu.

De atunci cariera şi viața mea s-au îmbogățit cu rolul minunat de jurată în cea mai haioasă şi frumoasă emisiune de divertisment: Te cunosc de undeva.
Am început cu un sezon şi nu ştiam că vom ajunge să facem 7, dar cred că acest show a creeat dependență din prima clipă de când a intrat în casele oamenilor.

Eu am găsit aici nişte oameni talentați, minunați, muncitori, săritori, dornici de o perfecțiune impecabilă ca totul să fie la o înaltă calitate.
Inevitabil lucrând atâția ani împreună, ne-am apropiat, ne-am împrietenit, ne-am confesat şi, cel mai important, toți au fost alături de mine în momentele personale foarte grele. Am găsit sprijin oriunde am întors capul şi am învățat lucruri extraordinare de la fiecare.

Colegii mei jurați mi-au fost alături la bine şi la greu şi împreună cred că formăm cel mai unit şi complet juriu din toate emisiunile de la noi.
Totodată, mi-am dorit să evoluez că jurată, de la sezon la sezon să fiu mai bună, mai informată, mai pertinentă şi astfel am citit mult, atât cărți de dezvoltare personală, dar mai ales biografiile tuturor personajelor interpretate în emisiune, de aici şi porecla de Wikipedia :)

După cele 7 sezoane pot spune că am ajuns la un nivel foarte bun şi că suntem o echipă de profesionişti.
Sper să continuăm aşa, împreună, cât mai multe sezoane şi acest vis frumos să nu se termine.

Mulțumesc din suflet tuturor pentru momentele frumoase!