Zendaya se numără printre cele mai de succes actrițe ale noii generații. Fosta membră Disney a evoluat în câțiva ani cât alții într-o carieră. Asta este mai mult decât vizibil. Queen Z a pus mâna pe cele mai tari producții cinematografice din ultimii ani, iar rolul lui Rue din „Euphoria” i-a adus numeroase premii. Pe lângă laudele și aplauzele la scenă deschisă, vedeta mai are un motiv de bucurie. Și anume, cel financiar.
Sezonul trei al serialului bate la ușa, așa că Zendaya s-a pregătit temeinic pentru noua ei apariție. Și, pentru că nu este deloc ușor să întri în pielea luii Rue, actrița a decis să își renegocieze contractul. Astfel, în sezonul trei, pentru un singur episod, aceasta va primi nici mai mult, nici mai puțin de 1 milion de dolari. Este cea mai bine plătită actriță din întreaga distribuție, iar cei din producție nu regretă nicio secundă că au acceptat asta.
Zendaya, varianta de rezervă în „Euphoria”
Zendaya a evoluat în câțiva ani cât alții într-o carieră. Actrița i-a convins pe toți că are talent cu carul, iar proiectele au venit pe bandă rulantă. Unul dintre serialele care au scos-o din zona de confort, dar și care i-a adus cele mai multe aprecieri și premii este „Euphoria”. Vedeta a făcut senzație în pielea personajului Rue și pare că acesta a fost gândit special pentru ea.
Believe it or not, Zendaya nu i-a convins pe producători să îi ofere din prima rolul lui Rue. O altă adolescentă a cărei identitate nu a fost divulgată a fost cea care i-a cucerit pe producătorii „Euphoria”. Din păcate, nu s-a mers mai departe cu ea. Explicația a oferit-o Jennifer, una dintre producătoare.
„A fost o adolescentă care ne-a impresionat și care avea aceeași traiectorie ca și Rue. Dar, având în vedere că este un serial TV care se întinde pe parcursul unor ani, ne-a fost teamă că nu va face față. Apoi, a fost totul foarte ciudat, pentru că a apărut Zendaya, care nu avea deloc experiența de viață a lui Rue.”