#StoryTime. Cum a ajuns Kris Jenner de la stewardesă la una dintre cele mai de succes femei din lume

Kris Jenner este una dintre cele mai de succes femei din întreaga lume. Mama fetelor Kardashian a știut să facă bani din piatră seacă. Acum, afacerile în spatele cărora se află generează profit de miliarde, dar, la început, lucrurile nu erau chiar atât de roz.

Publicat: 29 noiembrie 2022, 11:58

Kris Jenner nu mai are nevoie de nicio prezentare. Viața ei a fost ca un carusel, dar acum, poate spune că a meritat fiecare efort făcut de-a lungul timpului. „Momagerul” a făcut multe sacrificii de dragul iubirii. La un moment dat, aceasta a început să își facă operații doar pentru a ține lângă ea un bărbat cu 30 de ani mai tânăr. Și nu, nu era vorba despre soțul ei! Toate comentariile legate de cât de materialistă este nu o mai afectează pe „momager” pentru că a început să le primească de la 17 ani. Atunci, Kris s-a căsătorit cu primul ei soț, care era cu 12 ani mai în vârstă.

Pe vremea aceea, aceasta era stewardesă și încă locuia în aceeași casă cu părinții ei. Asta până când l-a întâlnit pe Robert Kardashian. Fiind un avocat multi-milionar, acesta i-a cerut lui Kris să renunțe la jobul pe care îl avea. Kris a devenit soție de bogătaș, dar asta până când în peisaj a apărut un bărbat de 21 de ani. Todd Waterman era fotbalist, așa că mama fetelor Kardashian nu a stat prea mult pe gânduri și a început să aibă o aventură cu el.

Inițial, a crezut că nimeni nu va afla. Ba chiar credea că va întemeia o familie cu Todd, dar Robert a aflat imediat de infidelitatea soției sale. Todd avea alte planuri care nu o includeau pe Kris. Chiar și după ce a fost înșelat, Robert tot nu a vrut să o părăsească.

Kris Jenner, viața ca o telenovelă

La un moment dat, Kris Jenner s-a simțit copleșită de mariajul cu avocatul bogat. Viața la care a visat mereu s-a dovedit a nu fi la fel precum și-o imagina ea. După ce a fost dispusă să renunțe la tot pentru a pleca cu Todd, acesta a preferat o altă femeie în vârstă de 21 de ani, în detrimentul ei. În acel moment, Kris s-a întors în sărăcia din care plecase.

Acest statut nu a durat mult, pentru că la scurt timp s-a îndrăgostit de atletul Bruce Jenner. Cei doi s-au căsătorit imediat, mai ales că Kris știa că acesta este bogat. Totuși, a existat o problemă. Bruce nu avea atât de mulți bani precum scriau ziarele. Bruce a renunțat la cariera de atlet și a început să facă bani ca speaker motivațional. Apoi, în viața de cuplu a celor doi au apărut Kendall și Kylie, așa că nevoia de bani a fost mai mare ca niciodată.

Acela a fost momentul în care Kris Jenner a avut ideea care i-a schimbat radical viața. „A vândut” viețile celor din familia ei unui reality show. A știut de la început că familia ei este specială și a avut dreptate. De mai bine de 14 ani, show-ul lor a rulat pe micul ecran. Și așa, Kris Jenner a ajuns de la o simplă stewardesă la cea mai cunoscută femeie de afaceri.

Te-ar mai putea interesa
Un mecani care repară roata unei mașini urcate pe elevator
(P) Afaceri pe care le poţi porni de la zero în câteva luni
(P) Afaceri pe care le poţi porni de la zero în câteva luni
Cum se menține în formă familia Kardashian. Rețeta pe care merită să o încerci
Cum se menține în formă familia Kardashian. Rețeta pe care merită să o încerci
Cum se menține în formă familia Kardashian. Rețeta pe care merită să o încerci
Cum a reacționat familia Kardashian după ce a aflat că Ye s-a căsătorit. Actuala soție este replica lui Kim

Recomandările ZUTV.ro
1
Rihanna îmbrăcată într-o bluză gri în timp ce zâmbește larg
Rihanna și-a făcut apariția cu un look dramatic la un eveniment. Cântăreața a optat pentru o ținută supradimensionată
Rihanna și-a făcut apariția cu un look dramatic. La evenimentul important au fost prezente numeroase vedete din industria divertismentului. Rihanna, originară din Barbados, și-a lansat ultimul album muzical, intitulat „Anti”, în 2016. Ea a...
Rihanna și-a făcut apariția cu un look dramatic la un eveniment. Cântăreața a optat pentru o ținută supradimensionată
2
Pink îmbrăcată și machiată în nuanțe de roz, zâmbind larg
Pink și-a etalat corpul tonifiat într-un costum de baie alb. Artista s-a bucurat de soarele strălucitor alături de familia ei
Pink și-a etalat corpul tonifiat într-un costum de baie alb. Cântăreața s-a bucurat de o escapadă relaxantă cu familia în Cabo, înainte de reluarea turneului „Summer Carnival”, la sfârșitul acestei veri. „Summer Carnival” este...
Pink și-a etalat corpul tonifiat într-un costum de baie alb. Artista s-a bucurat de soarele strălucitor alături de familia ei
3
Harry Styles îmbrăcat cu o cămașă neagră pe sub un sacou roz în timp ce ține un microfon în mâna dreaptă
Agresoarea lui Harry Styles a fost condamnată la închisoare. Myra Carvalho va sta după gratii timp de 14 săptămâni
Agresoarea lui Harry Styles a fost condamnată la închisoare. Ea are de plătit și o amendă, a cărei valoare este de 134 de lire sterline. Myra – care are un partener acasă, în Brazilia...
Agresoarea lui Harry Styles a fost condamnată la închisoare. Myra Carvalho va sta după gratii timp de 14 săptămâni
4
Jungkook îmbrăcat cu un tricou alb sub o cămașă neagră în carouri în timp ce vorbește la microfon
Jungkook de la BTS a creat un cont de Instagram dedicat câinelui său. Starul k-pop are un Dobermann superb pe care îl iubește ca pe propriul său copil
Jungkook de la BTS a creat un cont de Instagram dedicat câinelui său. Vedeta a postat deja șapte imagini adorabile și un clip drăgălaș cu animalul de companie. Jungkook și-a făcut debutul solo în...
Jungkook de la BTS a creat un cont de Instagram dedicat câinelui său. Starul k-pop are un Dobermann superb pe care îl iubește ca pe propriul său copil
5
Hailie Jade Scott Mathers îmbrăcată cu pantaloni maro și un maiou alb în timp ce își face un selfie în oglindă
Fiica lui Eminem a pozat în bikini. Diva a strălucit la petrecerea burlăcițelor, organizată pe iaht în Tampa Bay
Fiica lui Eminem s-a pozat in bikini. Hailie urmează să se căsătorească cu iubitul ei de șase ani, Evan McClintock. Hailie Jade Scott Mathers și Evan MsClintock sunt împreună din 2016. Evan este director...
Fiica lui Eminem a pozat în bikini. Diva a strălucit la petrecerea burlăcițelor, organizată pe iaht în Tampa Bay
Parteneri
×