Smiley este unul dintre artiștii care face senzație de fiecare dată când urcă pe scenă. Proaspăt întors din luna de miere, soțul Ginei a urcat pe una dintre cele mai mari scene de la noi. Artistul a cântat la un festival de la mare și nu a fost singur. Dincolo de miile de fani, acesta a mai avut un susținător extrem de important.
Gina Pistol nu a mai stat îm backstage, așa cum o făcea la începutul relației dintre ei. Acum, frumoasa vedetă a urcat pe scenă și a dansat alături de partenerul ei. Momentul a fost unul emoționant atât pentru ei, cât și pentru cei prezenți în public. Cei doi se sorbeau din priviri, iar dansul lor va ajunge, cu siguranță, viral.
Smiley și Gina sunt mai fericiți ca niciodată
Conexiunea dintre Smiley și Gina Pistol este greu de descris în cuvinte. Cei doi se completează de minune, iar de când s-au căsătorit sunt mai uniți ca niciodată. Gina și Smiley și-au unit destinele după mai bine de 7 ani de relație, într-un cadru de vis. Alături de ei au fost familia, dar și cei mai buni prieteni.
Imediat după nuntă, Smiley și-a luat soția și au plecat în luna de miere în sudul Franței. Proaspeții însurăței s-au bucurat de peisaje de vis și s-au relaxat pe cinste. Deși au fost plecați departe de casă, niciunul dintre ei nu au uitat de fanii din România. Zilnic, atunci când le permitea timpul, Gina și Smiley postau mici vloguri din escapada lor din sudul Franței.