Meet the mommy! Paris Hilton, prima imagine cu băiețelul ei

Paris Hilton nu mai are nevoie de nicio prezentare. Diva este cunoscută în întreaga lume, iar viața ei a fost mereu una trăită la maxim. După ce s-a distrat ani la rând și a profitat de statutul de vedetă „tânără și neliniștită”, Paris a făcut următorul pas.

Publicat: 26 ianuarie 2023, 9:34

Paris Hilton este în lumina reflectoarelor de când era mică. Stilul ei excentric a atras mereu privirile și pare că nu a fost deloc deranjată de asta. Toată lumea știe petrecerile pe care le dădea blondina în cele mai exclusiviste locuri. Ei bine, se pare că acele etape sunt de domeniul trecutului. Paris a renunțat la viața agitată, cel puțin, pentru moment și s-a dedicat complet aspectului personal.

Spre uimirea tuturor, în urmă cu câteva ore, diva a anunțat că este mămică. Cum nimeni nu a văzut-o cu burtica tipică de graviduță, a fost ușor de înțeles că a apelat la o mamă surogat. Acest trend este din ce în ce mai întâlnit în afară. Kim Kardashian și Piyanka Chopra sunt unele dintre cele mai elocvente exemple în acest sens.

Paris Hilton are o relație strânsă cu fanii ei, așa că nu putea să nu le dea vestea cea mare. În online, vedeta a postat, deja, prima imagine cu fiul ei, însă, într-o notă misterioasă. Nu a lăsat la vedere mai nimic, decât mâna celui mic care o ține strâns pe a ei. Imaginea a topit inimile fanilor care au copleșit-o instant cu aprecieri.

A fost visul meu din totdeauna să fiu mamă și sunt atât de fericită eu și Carter ne-am cunoscut”, a spus diva, în exclusivitate, pentru PEOPLE.

Suntem atât de încântați să ne începem familia împreună și inimile noastre explodează de dragoste pentru băiețelul nostru. Ești deja iubit dincolo de cuvinte”, a scris Paris.

Te-ar mai putea interesa
Paris Hilton îmbrăcată într-o rochie roșie strălucitoare
Paris Hilton a dezvăluit că cel de-al doilea ei album va apărea în 2024: „Urmează muzică nouă cu prietena mea Sia”
Paris Hilton a dezvăluit că cel de-al doilea ei album va apărea în 2024: „Urmează muzică nouă cu prietena mea Sia”
Paris Hilton, într-o rochie strălucitoare, într-un platou de televiziune, machiată și coafată impecabil
Paris Hilton a fost dezamăgită de comentariile la adresa fiului ei. Ce spune vedeta despre starea de sănătate a micuțului Phoenix Barron
Paris Hilton a fost dezamăgită de comentariile la adresa fiului ei. Ce spune vedeta despre starea de sănătate a micuțului Phoenix Barron
Tipa asta face ravagii pe TikTok și pare a fi copilul lui Harry Styles și al Carei Delevigne
Tipa asta face ravagii pe TikTok și pare a fi copilul lui Harry Styles și al Carei Delevigne
Tipa asta face ravagii pe TikTok și pare a fi copilul lui Harry Styles și al Carei Delevigne
Recomandările ZUTV.ro
1
JO și Liviu Teodorescu, în platoul de televiziune, fotografie împreună
Ce înălțime și ce greutate are JO. Artista este una dintre cele mai frumoase cântărețe din România
JO este acum pe micile ecrane alături de Liviu Teodorescu. Cei doi fac echipă în emisiunea Te cunosc de undeva!, show difuzat pe Antena 1 în fiecare sâmbătă de la ora 20:00. Cum aparițiile...
Ce înălțime și ce greutate are JO. Artista este una dintre cele mai frumoase cântărețe din România
2
Jennifer Lopez îmbrăcată într-o rochie gri decoltată
Jennifer Lopez a fost fotografiată părăsind un hotel din Manhattan. Cântăreața a purtat ochelari de soare și o geantă scumpă
Jennifer Lopez a fost fotografiată părăsind un hotel din Manhattan. Artista se îndrepta spre New Jersey, unde joacă în pelicula „Kiss of the Spider Woman”. Recent, J-Lo i-a informat pe fani că întreaga ei...
Jennifer Lopez a fost fotografiată părăsind un hotel din Manhattan. Cântăreața a purtat ochelari de soare și o geantă scumpă
3
Madonna îmbrăcată într-o ținută neagră sexy în timp ce cântă la microfon și la o chitară electrică
Madonna a participat la o expoziție de artă în Miami. Cântăreața a celebrat cea mai recentă creație a fiului ei, Rocco John
Madonna a participat la o expoziție de artă în Miami. Diva a postat o serie de imagini pe pagina sa de Instagram. Madonna împarte custodia lui Rocco cu fostul ei soț, Guy Ritchie, alături...
Madonna a participat la o expoziție de artă în Miami. Cântăreața a celebrat cea mai recentă creație a fiului ei, Rocco John
4
Rihanna îmbrăcată într-o ținută neagră cu detalii transparente în timp ce își mângâie burtica de gravidă
Rihanna a dezvăluit motivul pentru care a ales să se mute împreună cu A$AP Rocky: „Știam că va fi un tată grozav”
Rihanna a dezvăluit motivul pentru care a ales să se mute împreună cu A$AP Rocky. Perioada de carantină petrecută în timpul pandemiei COVID-19 a făcut ca relația lor să avanseze rapid. Artista s-a destăinuit...
Rihanna a dezvăluit motivul pentru care a ales să se mute împreună cu A$AP Rocky: „Știam că va fi un tată grozav”
5
Rihanna îmbrăcată într-o ținută neagră în timp ce cântă la microfon și este înconjurată de un nor de fum
Rihanna a vorbit despre singura procedură de chirurgie plastică pe care și-o dorește cu adevărat: „Nu vreau implanturi”
Rihanna a vorbit despre singura procedură de chirurgie plastică pe care și-o dorește cu adevărat. Vedeta a vorbit de asemenea despre experiența maternității și despre câți copii își dorește să mai aibă. Rihanna are...
Rihanna a vorbit despre singura procedură de chirurgie plastică pe care și-o dorește cu adevărat: „Nu vreau implanturi”
Parteneri
×