Zendaya a scris istorie la Premiile Emmy. Este singura actriță din „generația nouă” care reușește asta

Zendaya nu mai are nevoie de nicio prezentare. Fosta membră Disney și-a urmat visul și a devenit una dintre cele mai apreciate actrițe la nivel mondial. Spre deosebire de fosta ei colegă, Bella Thorne, care abia mai pune mâna pe un rol, Queen Z scrie istorie.

Publicat: 13 septembrie 2022, 14:07

În ultimul an, Zendaya a bifat doar roluri în producții huge. În afară de „Dune” și „Spider man”, „Euphoria” este un alt proiect de suflet de-ale actriței. Iubita lui Tom Holland a interpretat-o pe Rue, iar personajul i-a adus cinci nominalizări la Premiile Emmy. Aseară a avut loc decernarea, iar Zendaya a plecat acasă cu două trofee. Iubita lui Tom Holland a câștigat la categoriile Outstanding Lead Actress In A Drama Series - 2022 și Outstanding Lead Actress In A Drama Series - 2020.

Cu aceste două premii adăugate în palmares, Queen Z a bifat un record. Zendaya a devenit prima actriță de culoare, dar și ce mai tânără actriță care a câștigat acest premiu. Nu o dată, ci de două ori. La eveniment, actrița a fost însoțită de mama ei. Prima persoană căreia i-a trimis mesaj a fost iubitul ei, Tom Holland.

Zendaya, varianta de rezervă pentru „Euphoria”

Iubita lui Tom a evoluat în câțiva ani cât alții într-o carieră. Actrița i-a convins pe toți că are talent cu carul, iar proiectele au venit pe bandă rulantă. Unul dintre serialele care au scos-o din zona de confort, dar și care i-a adus cele mai multe aprecieri și premii este „Euphoria”. Vedeta a făcut senzație în pielea personajului Rue și pare că acesta a fost gândit special pentru ea.

Believe it or not, Zendaya nu i-a convins pe producători să îi ofere din prima rolul lui Rue. O altă adolescentă a cărei identitate nu a fost divulgată a fost cea care i-a cucerit pe producătorii „Euphoria”. Din păcate, nu s-a mers mai departe cu ea, iar explicația a oferit-o Jennifer, una dintre producătoare.

„A fost o adolescentă care ne-a impresionat și care avea aceeași traiectorie ca și Rue. Dar, având în vedere că este un serial TV care se întinde pe parcursul unor ani, ne-a fost teamă că nu va face față. Apoi, a fost totul foarte ciudat, pentru că a apărut Zendaya, care nu avea deloc experiența de viață a lui Rue.”

Zendaya a scris istorie la Premiile Emmy. Este singura actriță din „generația nouă” care reușește asta
Profimedia
Te-ar mai putea interesa
Selena Gomez îmbrăcată într-o ținută neagră cu detalii transparente în timp ce cântă la microfon
Selena Gomez a împărtășit un clip adorabil cu nepoata ei, Aubriella. Actrița a primit prima sa nominalizare la Premiile Emmy
Selena Gomez a împărtășit un clip adorabil cu nepoata ei, Aubriella. Actrița a primit prima sa nominalizare la Premiile Emmy
Selena Gomez zâmbind în timp ce se apropia de Benny Blanco
Selena Gomez și Benny Blanco s-au îmbrățișat la Premiile Emmy. La eveniment au participat Natasha Lyonne, Tracee Ellis Ross și mulți alții
Selena Gomez și Benny Blanco s-au îmbrățișat la Premiile Emmy. La eveniment au participat Natasha Lyonne, Tracee Ellis Ross și mulți alții
Elton John îmbrăcat într-un sacou roșu și ochelari de soare în timp ce cântă la microfon
Elton John a obținut statutul de EGOT. Artistul a câștigat un Emmy, un Grammy, un Oscar și un Tony
Elton John a obținut statutul de EGOT. Artistul a câștigat un Emmy, un Grammy, un Oscar și un Tony
Recomandările ZUTV.ro
1
Justin Bieber îmbrăcat într-un echipament de hochei albastru cu detalii galbene, asortat cu o șapcă neagră
Reacția lui Justin Bieber după logodna Selenei Gomez cu Benny Blanco: „L-a durut pentru o scurtă secundă”
Povestea de dragoste dintre Justin Bieber și Selena Gomez a început în 2009. Atunci, artistul i-a interpretat Selenei serenada „One Less Lonely Girl” în timpul emisiunii Dick Clark’s New Year’s Rockin’ Eve. Vezi reacția...
Reacția lui Justin Bieber după logodna Selenei Gomez cu Benny Blanco: „L-a durut pentru o scurtă secundă”
2
Christina Aguilera îmbrăcată într-o rochie neagră cu dungi albe, cu o trenă extrem de lungă
Christina Aguilera s-a fotografiat aproape goală pentru a sărbători împlinirea a 44 de ani. Artista a discutat anterior despre propria ei viziune asupra frumuseții
Christina Aguilera s-a fotografiat aproape goală pentru a sărbători împlinirea a 44 de ani. Cântăreața arată din ce în ce mai sexy.  Lookul aniversar, extrem de sexy, seamănă cu stilul Christinei din musicalul „Burlesque”...
Christina Aguilera s-a fotografiat aproape goală pentru a sărbători împlinirea a 44 de ani. Artista a discutat anterior despre propria ei viziune asupra frumuseții
3
Diddy îmbrăcat cu o jachetă albă peste un tricou și pantaloni negri, în timp ce cântă la microfon
Sean „Diddy” Combs își va petrece Crăciunul în spatele gratiilor: „Nimeni nu vrea să fie aici, dar el se descurcă bine”
Sean „Diddy” Combs își va petrece Crăciunul în spatele gratiilor. Cântărețul va avea parte, totuși, de un meniu special pentru prânzul și cina din 25 decembrie. În rest, va fi o zi ca oricare...
Sean „Diddy” Combs își va petrece Crăciunul în spatele gratiilor: „Nimeni nu vrea să fie aici, dar el se descurcă bine”
4
Listă cu artiștii care vor cânta în Orașul Faptelor Bune 2024
Cine sunt artiștii pe care îi poți vedea în Orașul Faptelor Bune 2024. Concerte pentru oamenii de bine
Orașul Faptelor Bune 2024 aduce bucuria de sărbătoare alături de nume mari din industria muzicală românească. Aceste concerte sunt pentru tine, cel care faci bine! Află cine sunt artiștii pe care îi poți vedea...
Cine sunt artiștii pe care îi poți vedea în Orașul Faptelor Bune 2024. Concerte pentru oamenii de bine
5
Elton John îmbrăcat într-un costum auriu strălucitor în timp ce cântă pe scenă
Elton John se pregătește să lanseze muzica nouă. Cântărețul a vorbit despre următoarea etapă a carierei lui
Elton John se pregătește să lanseze muzica nouă. În cadrul unei apariții la „The Late Show with Stephen Colbert”, compozitorul a spus că este „întotdeauna în căutarea de a crea lucruri”.  De-a lungul carierei...
Elton John se pregătește să lanseze muzica nouă. Cântărețul a vorbit despre următoarea etapă a carierei lui
Parteneri
×