Încurcate sunt căile dragostei, iar Zac Efron a trăit asta pe propria piele. Actorului din ”High School Musical” i s-au aprins călcăiele după o chelneriță din Australia.

Dragostea nu ține cont de distanță, iar ceea ce s-a înfiripat între Zac Efron și o chelneriță din Australia demonstrează asta. Mai mult sau mai puțin comic, pe noua parteneră a lui Zac o cheamă tot Vanessa, la fel ca pe fosta lui iubită, Vanessa Hudgens. 

Totul s-a întâmplat în luna iulie a acestui an, atunci când actorul se afla în Byron Bay. Acesta a comandat o cafea, iar chelnerița care l-a servit l-a cucerit instant pe actor. Între cei doi a fost dragoste la prima vedere, așa că Zac nu a stat pe gânduri și a vrut să facă imediat schimb de numere de telefon. 

Zac și Vanessa au planuri mari și relația lor avansează în cel mai frumos mod posibil. Vanessa a demisionat de la restaurantul unde lucra, iar Zac intenționează să își cumpere o casă acolo. 

sursa foto: Us Weekly