Este mai mult decât evident faptul că Travis și Kourtney Kardashian au una dintre cele mai frumoase relații de la Hollywood. Cei doi s-au logodit anul trecut, iar acum, se pare că sunt mai pregătiți ca niciodată să facă marele pas.

Anul acesta va fi nuntă mare în familia Kardashian. Surse apropiate de-ale lui Kourtney Kardashian au declarat pentru presa internațională că Travis are de gând să o ducă la altar pe sora lui Kim Kardashian. La cum le știm pe ele, sigur evenimentul va fi unul grandios, cu mulți invitați. Deja știm cum va arăta lista invitaților și, sigur, de acolo nu vor lipsi bunii lor prieteni, Megan Fox și Machine Gun Kelly.

Kourt și Travis sunt de nedespărțit și, la cât de bine se înțeleg, nu este de mirare că fanii se așteaptă să își ducă relația la nivelul următor. Kourt are trei copii din căsnicia anterioară cu Scott Disick, dar asta nu elimină posibilitatea de a avea un copil sau chiar mai mulți și cu Travis.

La asta se gândesc și urmăritorii ei care au cam supărat-o pe sora lui Kim cu multe comentarii. Kourt a postat o imagine, mai demult, în timp ce se afla la piscină, iar reacțiile nu au încetat să apară. „Nu vreau să fiu genul ală de persoană, dar aceea este o burtică de gravidă?” este comentariul care a scos-o din sărite pe sora lui Kim. Kourt nu a stat prea mult pe gânduri și a simțit nevoia să-i răspundă urmăritoarei sale, vizibil iritată. „Pe bune? Chiar aveți de gând să mă întrebați asta la fiecare poză?”