La o lună de când a colaborat cu Jah Khalib și au lansat împreună o piesă în limba rusă, Irina Rimes se pregătește să lanseze și versiunea în limba română a melodiei. Artista a făcut anunțul pe Instagram, iar fanii ei au reacționat imediat. 

Irina Rimes le-a dat fanilor ei vestea pe care o așteptau de mult timp. De când a lansat ”Навсегда | Премьера трека”, Irina a primit nenumărate mesaje de la cei care o urmăresc pe social media. Artista a fost întrebată când va veni cu o variantă în limba română sau engleză, pentru cei care nu cunosc limba rusă și nu înțeleg versurile. Dorința fanilor a fost poruncă pentru Irina Rimes, care a ținut cont de toate mesajele primite și a anunțat că versiunea în limba română va veni mai curând decât se așteptau. Melodia se va intitula ”Pentru totdeauna”, iar Irina Rimes s-a folosit de câteva capturi ale mesajelor pe care le-a primit pentru a anunța piesa. 

#FavouriteSong. Asta e piesa pe care Irina Rimes nu se satură niciodată să o cânte

Anul 2021 a fost unul excelent pentru Irina Rimes până acum. Artista și-a împărțit timpul între România și Franța, acolo unde locuiește iubitul ei, și între muzică și vacanțe. Și-a pus semnătura pe piese lansate de Andra, Antonia și Iuliana Beregoi anul acesta, dar a lansat și ea o melodie nouă, în luna mai. ”N-avem timp” a depășit 10 milioane de vizualizări pe YouTube și a fost foarte bine primită de fanii Irinei. Cântăreața a lucrat și la un album nou, intitulat ”Acasă”, pe care plănuiește să îl lanseze în lunile următoare. Până atunci, urmează versiunea în limba română a piesei ”Навсегда | ПРЕМЬЕРА КЛИПА”.