Jo a împlinit pe data de 29 august vârsta de 25 de ani și s-a lăsat cu o petrecere mare, așa cum face artista de trei ani. Vedeta a lansat tot atunci și piesa "Caută-mă", alături de iubitul ei, Juno, piesă care a ajuns repede la inima fanilor.

La petrecere au fost invitați cei mai buni prieteni ai artistei, familia, dar și oameni din infudustrie precum: Alina Eremia, Smiley, Raluka, Andreea Bălan, Andreea Antonescu, Ana Baniciu, dar și mulți alții. Aceștia au luat parte și la un concert emoționant și au cântat alături de sărbătorită. 

"Sunt un om norocos că pot trăi nopți de vis ca aceasta și că am muzica în viața mea care îmi aduce atâția oameni alături și atâtea emoții. Le mulțumesc tuturor pentru aniversarea pe care am avut-o și pentru bucuria cu care au primit piesă mea cu Juno.", a declarat Jo. 

Cel mai frumos cadou pe care l-a primit a fost din partea iubitului, care i-a dăruit un cățel, pe care l-au numit Simba. 

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

❤️🍰🧁 @maramuraromania

O postare distribuită de Jo 🌻 (Ioana Anuța) (@jo.ioanaa) pe