Anul 2021 a fost anul bebelușilor în showbiz. Artiști, modele, actori sau influenceri au devenit părinți anul acesta, iar lista celor care urmează să aducă pe lume copii în următoarele luni nu este scurtă deloc. După ce Smiley a devenit tătic primăvara aceasta, un alt artist din gașca HaHaHa a anunțat că i s-a născut primul copil. 

Jean Gavril a trăit emoții intense noaptea trecută, când s-a născut fetița lui. Micuța a venit pe lume imediat după miezul nopții și a primit numele Eva, iar tatăl ei a scris câteva rânduri pentru ea, pe care le-a postat și pe Instagram. ”Aș vrea să îmi găsesc cuvintele, însă doar ce am condus 500 km, am terminat soundcheck-ul și încerc să înțeleg ceea ce se întâmplă, adică fata mea s-a născut azi-noapte la 00:05 și de atunci sunt blocat la gândul că eu împreună cu Bianca suntem de azi părinți (...) Eva, tati te iubește”, a scris proaspătul tătic pe Instagram. 

Jean Gavril a primit o mulțime de mesaje cu felicitări, iar printre colegii de breaslă care i-au comentat la postare se numără Feli, Jo, Emilian și Skizzo. Jean Gavril și mama fetiței lui, Bianca, sunt căsătoriți de doi ani. 

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Jean Gavril (@jeangavril)

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Jean Gavril (@jeangavril)

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Jean Gavril (@jeangavril)