După o pauză de 3 ani, Lady Gaga revine cu o nouă piesă ”Stupid Love”, o piesă care revitalizează excentricitatea din perioada de început a carierei sale.

Pentru această piesă cu influențe disco artista a colaborat cu BloodPop, Tchami și Max Martin: "M-am uitat la el și i-am spus că asta e ce am pentru el și că, din perspectiva mea, această piesă stă foarte bine pe picioarele sale."

"În esență am cântat peste un instrumental făcut de BloodPop, care erau în studio, i-am trimis lui Max ce am cântat, Max a extras niște părți, mi le-a trimis înapoi, apoi eu am scris versurile și am folosit o parte din linia melodică pe care o selectase el. Apoi am mers la el la studio și i-am cântat "Stupid Love" la pian. M-am uitat la el și i-am spus că asta e ce am pentru el și că, din perspectiva mea, această piesă stă foarte bine pe picioarele sale așa, și indiferent ce producție ar avea în spate, e important să o poți cânta la pian simplificată și să sune ca un hit. Iar el mi-a spus <<Îmi place, du-te în cabina de înregistrări>>. Mi-am încălzit vocea, am intrat în cabină, am cântat-o, iar ceea ce auziți pe înregistrarea oficială e ceea ce am tras în ziua aia.", a declarat. ", a declarat artista. 

I-ai dat play?