Shakira și-a învățat mai întâi fanii cum să danseze pe piesa "Chantaje", apoi le-a aruncat provocarea: să se filmeze făcând coregrafia, iar câștigătorul/câștigătoarea va avea șansa să petreacă o zi alături de artista columbiană la Barcelona.

Punem pariu că nici tu nu poți să stai jos când auzi ”Chantaje”, așa că Shakira s-a gândit să facă un concurs din asta. 

Artista de origine columbiană, care ar face invidioasă orice dansatoare profesionistă cu mișcările ei din șolduri, a fost pur și simplu cucerită de o tânără din Berlin, pe nume Charlotte.

 

Drept recompensă, Shakira a luat-o pe Charlotte la meciul Barcelonei cu Villareal din La Liga și i-a făcut cunoștință inclusiv cu soțul ei, fotbalistul Gerard Pique, cu copiii ei și chiar și cu soacra.

Uite cum a decurs întâlnirea celor două!

Între timp melodia ”Chantaje” a intrat în playlist-uri cam peste tot, și a depășit deja 1 MILIARD de vizualizări pe Youtube.