Poliția din Republica Moldova a ales cel mai original mod de a le spune femeilor cât sunt de speciale. Pe 8 Martie, de Ziua Internațională a Femeii, Inspectoratul Național de Patrulare a postat pe pagina de Facebook un filmuleț în care le sărbătorește pe femei, pe muzica băieților de la Carla's Dreams.

QUIZ. Câte piese de la Carla's Dreams recunoşti după câteva versuri

Piesa pe care au ales-o a fost ”Unde”. Mamele, soțiile, surorile, fiicele, prietenele, iubitele - toate femeile au primit flori și au fost felicitate de ziua lor. Filmulețul a fost văzut de peste 80.000 de persoane și a primit 2000 de share-uri.

”Pentru că sunteți cele care înseninează viața,
Pentru că sunteți cele care dați viață,
Pentru că sunteți cele care dați lumii mai multă frumusețe,
Pentru că sunteți cele mai puternice.
Pentru iubire, înțelegere, frumusețe, tandrețe,
meritați aprecierea şi recunoştința supremă.
Sunteți ființe de neînlocuit, pentru că știți să îmbinați timpul între mamă și soție, familie și serviciu, iar în pofida tuturor greutăților, nu încetați să dăruiți toată dragostea și pacea din suflet.
Inspectoratul Național de Patrulare adresează tuturor femeilor sincere felicitări !”, au scris reprezentanții poliției în descrierea filmulețului.