Kim Kardashian a deschis cea mai recentă ediție a emisiunii Saturday Night Live și milioane de ochi au fost ațintiți asupra ei. Și nu doar datorită ținutei - Kim a purtat o salopetă roz, mulată - ci și datorită monologului de la început. Kim a vorbit, printre altele, despre divorțul de Kanye, dar și despre calitățile lui de politician, aruncând câteva ironii fine. 

Kim Kardashian a fost invitată la unul dintre cele mai urmărite late night show-uri din S.U.A. Diva de 40 de ani a deschis ediția din 10 octombrie și milioane de ochi au privit-o din fața televizoarelor. Kim a glumit pe seama fostului soț și a dat de înțeles că își lansează candidatura la prezidențiale, dar i-a liniștit imediat pe spectatori și pe telespectatori: ”Glumesc, nu putem avea trei politicient ratați în familie”, făcând aluzie la Kanye și la Caitlyn Jenner, fostul soț al mamei sale (devenit femeie între timp).

Say what?! Kim Kardashian a apărut la plajă și fanii sunt convinși că și-a micșorat posteriorul

Vedeta a vorbit și despre subiectul momentului, divorțul de Kanye West. Cei doi au anunțat la începutul anului că au ales să meargă pe drumuri separate, iar divorțul este în desfășurare. Au optat pentru custodie comună asupra celor patru copii pe care îi au împreună, iar Kim a anunțat că vrea să păstreze numele de familie al fostului ei partener. ”M-am măritat cu cel mai bun rapper din toate timpurile. Este, de asemenea, și cel mai bogat bărbat de culoare din America și mi-a dăruit patru copii extraordinari. Așa că atunci când am divorțat de el, motivul a fost unul singur... personalitatea”, a spus Kim, adăugând că nu este ”gold digger”, dar că l-ar întreba pe iubitul mamei ei, Corey Gamble, cum e să fii cu cineva din interes. Ups!