Nane nu trece prin cea mai bună perioadă a sa. Artistul a ajuns pe masa de operații, iar fanii s-au îngrijorat imediat cum au văzut imaginile. Nane s-a confruntat cu o problemă de sănătate destul de gravă, iar acum se pare că este în afara oricărui pericol.

Nane este unul dintre trapperii preferați ai noii generații și nu numai. În ultima perioadă, Nane a schimbat registrul și a mai bifat colaborări cu Alina Eremia și Delia, iar piesele lui au adunat milioane de vizualizări. În timp ce se bucura de succesul pe care îl are, Nane a avut parte de o veste mai puțin bună. Artistul a ajuns de urgență la un spital din Germania, acolo unde a fost operat de tumoră cerebrală.

Nane nu a uitat nici de fanii lui, iar la scurt timp după operație a postat primele imagini cu el de pe patul de spital alături de mesajul ”N-ai să vezi tu drac mort”. Nane pare că este pe drumul cel bun spre recuperare, iar fanii l-au copleșit în secțiunea de comentarii cu gânduri bune.