Alina Eremia nu trece prin cea mai bună perioadă a ei. Artista a avut agenda plină în ultima perioadă, iar evenimentele și concertele și-au pus amprenta asupra vocii ei.

Alina Eremia a fost premiată în weekend în cadrul evenimentul The Artist Awards și a făcut un show de zile mari. Momentele live ale Alinei Eremia sunt unele dintre cele mai reușite de la noi din țară, iar cei care o urmăresc pe artistă pe Instagram știu că aceasta este o perfecționistă și nu se lasă până când totul nu iese ca la carte. În ultima vreme, Alina s-a împărțit între muzică și alte proiecte, aceasta lansând acum câteva săptămâni prima ei colecție de bijuterii inspirată de cel mai recent album al ei, ”Deja vu”.

Alina este foarte activă și vrea mereu să facă cât mai multe lucruri, dar tocmai asta a adus-o în momentul în care o pauză de la tot este necesară. Artista a vorbit cu fanii ei de pe Instagram despre problemele pe care le are cu vocea și i-a anunțat că va reveni cât de repede posibil. ”Eu nu l-am luat niciodată în brațe pe ”nu mai pot”. Pentru mine, nu prea există noțiunea de ”nu mai pot”. Asta până când devine o condiționare fizică. Am căpătat o bronșită de toată frumusețea. Ultima perioadă și-a spus cuvântul (au fost și sunt multe proiecte în care sunt angrenată și de care sunt super mândră. De unele știți, de celelalte o să aflați), iar aseară a fost o mare provocare să cânt, incomodată de o tuse seacă și de răgușeală. Dar pe scenă nu contează, dai tot. Asta am făcut aseară. Azi, desi am vrut, nu s-a putut. Vocea mea a capitulat, dar ma fac bine repede.”, a scris Alina pe stories.