Este una dintre cele mai frumoase artiste de la noi, are o carieră de succes, o familie superbă, dar nu i-a fost ușor să ajungă aici. Antonia, căci despre ea vorbim, a crescut în S.U.A. până la 18 ani și s-a confruntat cu probleme specifice oricărui copil și adolescent obișnuit. 

Antonia a făcut un pictorial pentru revista Viva! luna aceasta, alături de fiica ei, și a vorbit despre câteva aspecte ale vieții personale pe care nu mulți dintre fanii ei le cunosc. Artista a povestit că suferă de anxietate, că s-a confruntat cu numeroase critici la începutul relației cu Alex Velea și a vorbit și despre perioada în care era adolescentă. A crescut în S.U.A. de la 6 până la 18 ani și a fost nevoită să se adapteze la sistemul de învățământ de acolo. A ajutat-o însă faptul că știa engleză dinainte să plece din România, așa că i-a fost destul de ușor să se adapteze. 

Done! Antonia și Vicenzo Castellano au decis cum vor împărți custodia Mayei. La cine va rămâne cea mică?

Artista nu a fost ocolită de problemele care îi afectează pe majoritatea adolescenților și a povestit că s-a confruntat cu bullying-ul: ”Mi-a displăcut mult bullying-ul (și eu m-am confruntat cu el), dar și faptul că mulți aveau arme pe care le foloseau de la vârste mici. De aceea, părinții mei erau super stricți cu programul meu, cu cât timp aveam voie în oraș, la petreceri”, a declarat Antonia pentru Viva! 

În timp ce era în S.U.A. și-a descoperit pasiunea pentru muzică, dar și pentru modă. A fost fotomodel și a apărut în videoclipul unor rapperi americani înainte să se apuce ea însăși de cântat. Apoi a revenit în România alături de părinții săi, l-a cunoscut pe Tom Boxer, iar mai departe știm cu toții ce a urmat: hit după hit. 

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by •AntoniA• (@antonia)