Smiley a sărbătorit 10 ani de carieră cu un mega-show la Arenele Romane. A fost muzică, distracție şi emoție, au fost baloane şi confetti, a fost Smiley la puterea a 10-a! Şi toată lumea s-a bucurat de moment din plin.

"Emoția pe care o trăiesc acum nu am trăit-o niciodată. Vă doresc tuturor să trăiți ce am trăit eu în seara asta. Sunt alături de familia mea, de prieteni, de colegi, de artişti pe care îi apreciez şi alături de voi care ştiți întotdeauna să-mi dați aripi. Iubesc ceea ce fac şi vă iubesc pe voi că ne susțineți atât de tare mereu! Vă mulțumesc!", a scris Smiley pe Facebook la puțin timp după eveniment.

Pe scena de la Arenele Romane, Smiley s-a reunit cu băieții de la Simplu, trupa în care a debutat. Şi, dacă i-ai prins în formula asta, nu poate să nu te cuprindă puțin nostalgia.

Fratziwear Alex Velea nu putea lipsi de la petrecerea de 10 ani a lui Smiley, nu? Doar visează împreună la "Cai verzi pe pereți" de ani de zile.

Show-ul a fost atât de tare, încât chitaristul Marius Pop a prins aripi şi s-a înălțat deasupra scenei şi a publicului.