Smiley se pregătește intens să intre în clubul tăticilor. Artistul a dat vestea cea mare acum 3 săptămâni prin intermediul unui vlog, iar aventura de abia de acum urmează să înceapă.

Smiley trăiește una dintre cele mai frumoase perioade din viața lui. Artistul va deveni tătic în scurt timp și de abia așteaptă să își întâlnească bebelușul. Până la marele moment, Smiley vrea să se asigure că face față, așa că a început pregătirile. Primul pas? Pozele amuzante. Viitorul tătic s-a pozat cu o suzetă, spre amuzamentul fanilor care i-au transmis că îl prinde foarte bine acest rol.

În vlogul postat pe canalul lui de Youtube, Smiley a promis că își va ține fanii la curent și de acum încolo și că ei vor fi singura sursă pe care trebuie să o creadă. Smiley și iubita lui au răspuns în cadrul vlogului la cele mai mari curiozități ale fanilor, dar au oferit și câteva detalii importante legate de sarcină. Chiar dacă inițial au anunțat că vor avea o fetiță, ipostaza în care s-a pozat le-a dat fanilor de gândit. Urmăritorii lui Smiley cred că lucrurile s-au schimbat puțin și artistul va fi tată de băiat.

From bad boy to a cool daddy!

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

n-as pune poza asta, dar ma grabesc sa dau in mintea copiilor 🍼

A post shared by smiley_omul (@smiley_omul) on