Pe ultima ediție înainte de marea finală „Asia Express” a fost una extrem de emoționantă. Pe lângă faptul că echipele au primit scrisori de acasă, din partea familiilor, Emi a fost cel care a adăugat o notă de romantism serii. Colegul lui Cuza de la Noaptea Târziu a îngenuncheat și a cerut-o de soție pe iubita lui, Mădălina.

Fetelor, luați-vă gândul de la Emi! Prietenul de mai bine de două decenii al lui Cuza s-a așezat la casa lui. Emi și-a cerut iubita de soție în penultima ediție de „Asia Express”. Chiar dacă aceasta nu era cu el, așa cum a fost în cazul lui Speak și al Ștefaniei, întreg momentul a fost foarte bine gândit. Cei doi sigur s-au uitat împreună la „Asia Express”, așa că, în momentul difuzării ediției de aseară, Emi a îngenucheat din nou, de data asta live, în fața partenerei sale. 

„Vreau să-i spun ceva Mădălinei. Într-un moment în care totul părea că se duce în jos și mi se înecau corăbiile, ea a apărut în viața mea și m-a stabilizat. M-a calmat, a fost lângă mine în niște perioade foarte grele. O iubesc, nu avem poveste de 70.000 de ani împreună. Nu sunt bun la asta, nu am mai făcut asta niciodată și nici nu vreau să o mai fac. (...) Mi-am imaginat momentul ăsta, așa că, vrei să te măriți cu mine?”, a spus el, vizibil emoționat.

Emi a așteptat cu sufletul la gura ca momentul să fie difuzat la tv pentru a putea să-i ofere inelul Mădălinei. Răspunsul a fost unul pozitiv, iar Emi, dar și prietenii au fost în culmea fericirii. Concurentul „Asia Express” a declarat că inelul este un pic cam mare, dar se rezolvă.

„A zis da!! ❤️❤️ (nu avea încotro) 🤣 Îți mulțumesc pentru toate momentele în care mi-ai fost alături, tot ce am trăit împreună și pentru toate momentele în care îmi vei fi alături și pentru toate momentele pe care le vom trăi împreună! Chiar dacă nu-s perfect, nici măcar atât de bun, îți mulțumesc pentru tot!! Te iubesc !! ❤️❤️”, a scris Emi pe Instagram.

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Emi 💀 (@emi.ntz)