Fanii Selenei știu că aceasta este o persoană sensibilă, iar asta se vede din piesele pe care aceasta le lansează. Selena este pregătită pentru o nouă etapă în viața ei și s-a plictisit de imaginea de fată rănită.

Selena Gomez a lansat la începutul anului albumul ”Rare”, iar de atunci fanii ei au început să îi contureze o imagine de fată tristă, rănită și care încă mai suferă după fostul iubit, Justin Bieber. Artista s-a plictisit să aibă mereu această imagine, așa că a profitat de interviul acordat celor de la Rolling Stones și a spus cum arată această perioadă din viața ei.

”Vreau ca fanii mei să înțeleagă că aceea a fost doar o etapă din viața mea care acum este încheiată. Nu vreau ca oamenii să ma privească ca fiind tristă și rănită. Eu nu mai vreau asta. Vreau ca oamenii să înțeleagă ca am trecut prin ceva normal și că am încheiat acel capitol.

În ceea ce privește cariera mea, muncesc foarte mult acum. În același timp, mă lupt cu problemele de sănătate și vreau ca lumea să știe asta. La început eram fără speranță. De multe ori, era o provocare pentru mine să mă ridic din pat. Mi-a luat ani întregi ca să mă descopăr.”, a declarat artista.