Fără doar și poate, ”Bridgerton” este cel mai de succes serial Netflix. Nu o spunem noi, ci chiar platforma care l-a declarat cel mai urmărit serial al său. Producția a anunțat un sezon nou, iar surprizele nu se opresc aici.

”Bridgerton” are de gând se revină cu sezonul doi mai repede decât ne-am fi așteptat. Filmările încep în primăvară, așa că fanii serialului vor avea ocazia să vadă cum evoluează povestea dintre îndrăgitele personaje. De departe, cel mai admirat actor din producție este Regé-Jean Page, actorul care îl interpretează pe ducele de Hastings.

”Bridgerton” a fost rampa de lansare a multor actori, iar dacă în sezonul trecut fetele au pus ochii pe Regé-Jean Page, sezonul acesta va fi mai mult pe placul băieților. Povestea se schimbă un pic și va urmări cel de-al doilea volum scris de Julia Quinn, ”The Viscount Who Loved Me”. Pe lângă intrigi noi, fanii serialului vor avea parte și de personaje noi.

Din ”Sex Education” direct în ”Bridgerton” va apărea Simone Ashley care va juca rolul Kate Sharma. Acesta este un personaj destul de interesant care va crea destul de multe controverse de-a lungul noului sezon.