Acum ceva timp, Miley Cyrus se lăuda că a reușit să renunțe la alcool. Într-un interviu acordat recent celor de la Variety, artista a declarat că are planuri ”mărețe” pentru mama ei.

Tish Cyrus a fost mereu alături de Miley și a susținut-o în toate deciziile. Miley a recunoscut că fără mama ei nu ar fi reușit să facă multe. Atunci când a venit vorba despre cum a reușit să renunțe la alcool, Miley i-a acordat meritele mamei ei pe care vrea să o convingă să încerce să consume alcool.

Tish este foarte deschisă la propunerile lui Miley și nu ar fi prima dată când i-ar accepta invitația de a încerca lucruri crazy. În trecut, mama artistei a recunoscut că cele mai multe lucrurile pe care le-a încercat au fost la propunerea lui Miley.

”Nu mai beau de 6 luni. La început, am ales să fac asta din cauza operației pe corzile vocale, dar apoi m-am gândit mult la mama mea. Mama mea a fost adoptată și eu am moștenit unele dintre sentimentele pe care ea le-a avut, cum ar fi cele de abandon și cele în care îți dorești să demonstrezi că ești dorit și valoros.”, a declarat Miley.