Inna a trecut pe la Morning ZU pentru o super cântare live și le-a povestit celor care au ascultat-o ce a însemnat pentru ea pandemia. Artista a dat puțin din casă și a împărtășit cu ascultătorii ZU una dintre cele mai înfricoșătoare experiențe din viața ei.

Inna a povestit la Morning ZU că îi este foarte dor de concerte și de vibe-ul pe care îl are atunci când este pe scenă. Simte lipsa călătoriilor și mai ales a sentimentului de a fi pe scenă. Inna a povestit că ultima oară când a cântat pe o scenă a fost pe 9 martie anul trecut, iar când a fost întrebată care a fost cea mai memorabilă experiență legată de un concert, a spus că un festival din Mexic unde a cântat. Dar tot în Mexic a trăit și una dintre cele mai la limită experiențe din viața ei. Artista a povestit că era pe stradă, alături de o prietenă și de tour managerul ei, într-un cartier foarte liniștit și sigur, cel puțin în teorie. La un moment dat, cei trei au fost prinși între un zid și un autobuz, iar tour managerul Innei, care purta un ceas scump, a fost amenințat cu pistolul. 

Până la urmă, le-a dat ceasul hoților și totul s-a terminat cu bine, dar toți trei au tras câte o sperietură zdravănă. Inna a povestit că prietena ei s-a speriat atât de tare în momentul jafului, încât a fugit și i-a lăsat acolo.