Oficial, s-au terminat filmările pentru sezonul al cincilea din ”La Casa de Papel”. Acum, marele anunț al revenirii serialului pe Netflix a fost dat de Ursula Corbero, cea care i-a dat viață lui Tokyo.

S-au terminat filmările la sezonul final al unuia dintre cele mai de succes seriale produse de Netflix. Anul acesta, ”La Casa de Papel” ajunge la final, iar fanii seriei așteaptă cu sufletul la gură deznodământul, pentru a vedea dacă banda de hoți cu nume de orașe va scăpa basma curată sau nu. Actorii din serial au postat pe Instagram câteva imagini, de când au început filmările și până la final.

Pentru cei nerăbdători, marele anunț a fost făcut de către Ursula Corbero și de către Netflix pe conturile de Instagram. Partea a cincea va fi structurată pe două volume. Primul va avea premiera pe 3 septembrie, iar cel de-al doilea pe 3 decembrie.

 

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Netflix Romania (@netflixro)