Ca în fiecare an, nominalizările la Premiile Grammy crează agitație și nerăbdare în rândul artiștilor. Anul acesta, lucrurile stau un pic diferit pentru că deja au apărut și primii nemulțumiți.

Anul 2020 a fost unul care i-a încercat destul de mult pe artiști, dar asta nu a însemnat că nu și-au dat silința să creeze muzică pentru fanii lor. Munca lor a fost apreciată, iar cei mai buni au reușit să primească nominalizări la premiile Grammy. Cu puțin noroc, unii dintre ei vor pleca acasă cu marele trofeu.

Grammy 2021 se anunță a fi o gală extrem de controversată, mai ales că problemele au început din primele minute în care s-au anunțat nominalizările. Cap de listă la nemulțumiți este The Weeknd. Artistul nu a primit nici măcar o nominalizare și i-a acuzat pe cei din organizare de corupție. 

Albumul lui, ”After hours” a fost unul dintre cele mai bine vândute materiale în State, iar piesele lui ”Blinding light” și ”Heartless” au stat săptămâni bune în topuri. Se pare că asta nu a fost suficient pentru cei din comisia Grammy care au hotărât ca anul acesta să sară peste The Weeknd.

”Premiile Grammy rămân corupte. Îmi datorați mie, fanilor și industriei muzicale transparență.”, a fost mesajul lui The Weekend postat pe Twitter.