Lidia Buble este printre puținii care au reușit să dărâme mitul Asia Express. În timp ce mulți concurenți au slăbit considerabil chiar din primele săptămâni de concurs, Lidia a reușit să pună câteva kilograme. Aceasta a rămas uimită când a văzut ce îi arată cântarul și a promis că se apucă de treabă.

Ultimul stage din Turcia a trimis-o pe Lidia Buble direct în cursa pentru ultima șansă. Lidia și sora ei nu se așteptau să fie nominalizate, iar piatra roșie care se arată la finalul cursei le-a motivat și mai mult. Cele două au concurat cu Patrizia și fiul ei și cu Zarug și Lorelei. Lidia este extrem de competitivă și a profitat de fiecare secundă pentru a fi prima care ajunge la Irina. Și a reușit.

Probele din cursa pentru ultima șansă nu au fost deloc ușoare. Fetele au trebuit să rezolve probleme de matematică și să pornească pe drumul recordurilor stabilite de turci. La un moment dat, una dintre probe a inclus și cântărirea concurenților, astfel încât greutatea lor să ajungă la un anumit plan. Pentru Lidia, ăsta a fost cel mai demoralizant moment. Artista s-a urcat pe cântar și a conștientizat că are 58,3 kilograme, adică s-a îngrășat 5 kilograme în câteva săptămâni de competiție.

Nu este de mirare, având în vedere că aceasta cerea mere mâncare turcilor.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Lidia Buble (@lidiabuble)