Bella Hadid nu mai are nevoie de nicio prezentare. Modelul este cunoscut în lumea întreagă, iar numele ei este pe lista de preferate ale celor mai mari case de modă. Bella are milioane de fani în întreaga lume, dar puțini sunt cei care știu că aparițiile ei fără cusur i se datorează în totalitate.

Cei mai mari designeri se bat, la figurat pentru ca Bella Hadid să defileze purtând creațiile lor. Bella face parte din gang-ul noilor modele care fac ravagii la nivel mondial, alături de sora ei, Gigi Hadid, de Kendall Jenner și de soția lui Justin Bieber, Hailey. Gigi Hadid are peste 48 de milioane de urmăritori pe Instagram, la care se adaugă și alte milioane in real life, dar nu mulți știu că aceasta se află pe cont propriu când vine vorba de alcătuitul ținutelor.

„Nu mai lucrez cu stilist de foarte mult timp, de aproximativ doi ani. Am fost într-o situație mentală atât de ciudată, încât mi-era foarte greu să ies din casă, să-mi alcătuiesc ținute. M-am luptat cu anxietatea provocată de paparazzi. În ultimul an am învățat că orice ar zice lumea despre ținutele mele, că le place sau nu, nu îmi mai pasă pentru că acesta este stilul meu. Când plec dimineața de acasă mă întreb dacă sunt fericită și dacă mă simt confortabil în hainele de pe mine.”, a declarat Bella pentru WSJ.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Bella 🦋 (@bellahadid)