Pandemia de Coronavirus a dat peste cap planurile multor artiști. Oricât de mult le lipsesc concerte și întâlnirile cu fanii, artiștii au înțeles că sănătatea este pe primul loc.

Fie că vorbim despre artiștii de la noi sau de la ei, toți au înțeles cât de important este ca în această perioadă să respectăm regulile și să ajutăm în măsura în care se poate. Artiștii nu au stat pe gânduri și cum au început să se simtă un pic mai rău, cum au mers să își facă testul pentru Coronavirus.

Mark Stam. ”Când am venit în București mi s-a spus că este ok să merg la studio, dacă îmi fac testul COVID. Eram convins că rezultatul va fi unul negativ, mai ales că am o imunitate bună. Nu am avut niciun simptom, poate a fost o eroare, poate nu. Singurele persoane cu care m-am văzut în perioada asta au fost echipa și familia mea și nici ei nu au prezentat niciun simptom”.

J Balvin. Columbianul a spus că în momentul de față a trecut peste cele mai grele momente şi că este în perioada de recuperare. Mesajul lui principal pentru fanii lui şi pentru toți ce îl urmăresc este să aibe grijă. "Nu este o glumă. Virusul este real şi periculos", a declarat J Balvin pe Instagram.

Pink. ”La un moment dat, cred că în jur de 18 martie, m-am trezit în mijlocul nopții și nu puteam să respir. Am avut nevoie de inhalator pentru prima oară în ultimii 30 de ani (Pink suferă de astm ). Când a început treaba asta am început să-mi fie foarte frică.”

Doja Cat. ”Ei bine, da, am fost diagnosticată cu Coronavirus. Sincer, nu știu cum s-a întâmplat asta, dar cred că am comandat ceva și așa s-a întâmplat tot. Acum sunt bine. Au fost câteva zile cu simptome aiurea, dar acum sunt într-o stare mai bună”., a declarat artista pentru Capital XTRA.

Karol G. ”În primul rând vreau să mulțumesc celor care m-au contactat și mi-au trimis mesaje. N-am vrut să zic nimic, pentru că părinții mei sunt departe și n-am vrut să-și facă griji pentru mine. Pentru că noul meu single urma să apară [Ay DiOs Mío], n-am vrut ca știrea să fie că am Coronavirus. Acum, că s-a aflat, părinții mei sunt foarte neliniștiți și, dacă altele erau circumstanțele, ar fi fost alături de mine.”, a declarat Karol G.

Kanye West. Rapperul a acordat un interviu celor de la Forbes în care a recunoscut că s-a confruntat cu probleme și că a avut Coronavirus. ”Îmi amintesc că cineva mi-a spus că Drake a avut Coronavirus și răspunsul meu a fost că Drake nu poate fi mai bolnav decât mine. Nu cred în puterea vaccinului. Atunci când ei ne spun că vor rezolva problema cu un vaccin, este ceva foarte periculos.

Madonna. În prezent, nu sunt bolnavă. Când rezultatul testului pentru anticorpi la Covid-19 este pozitiv, înseamnă că ai avut virusul. Ceea ce s-a întâmplat, pentru că am fost bolnavă în Paris, la finalul turneului meu, acum mai bine de şapte săptămâni, împreună cu mai mulți artişti din show-ul meu. La acel moment, toți am crezut că este o gripă foarte gravă. Mulțumesc lui Dumnezeu că suntem toți sănătoşi şi bine acum.”

Sam Smith. ”Nu m-am testat, dar știu că am avut. 100% l-am avut. Tot ce am citit demonstrează asta. Așa că sunt sigur că am făcut coronavirus. Sora mea a început să aibă simptome la 5 zile după mine, așa că am decis să stăm în izolare împreună, timp de 3 săptămâni.”, a declarat Sam.