Veste bună pentru fanii One Direction. Shawn Mendes și-a propus să colaboreze cu un fost membru al trupei, iar vestea nu poate decât să ne bucure. Sunteți curioși despre cine este vorba?

Shawn Mendes și Niall Horan au dezvăluit într-o serie de postări pe Twitter că se pregătesc să lanseze o piesă împreună. Totul a ponit de la un fan, care l-a întrebat pe Niall dacă va colabora vreodată cu Shawn Mendes. Fostul membru al trupei 1D a răspuns subtil: "vom încerca", dar Shawn însuși a intervenit rapid și l-a corectat: "vrem să o facem!". "Să o facem atunci.", i-a răspuns Niall.

Cei doi artiști au lansat primele zvonuri privind o posibilă colaborare încă din 2016, iar fanii abia așteaptă să asculte cum va suna noua piesă. Lansarea ar putea avea loc cât de curând.