Una caldă, alta rece pentru Shakira. Artista se bucură de succesul pe care îl are piesa ”Girl like me”, dar cum nu poate fi totul numai lapte și miere, lovitura vine chiar din partea statului spaniol.

Shakira nu trece prin cea mai bună perioadă a ei din punct de vedere financiar. Chiar dacă piesele ei se bucură de succes și adună milioane de vizualizări, milioanele fizice din conturile ei s-ar putea să nu o mai ducă la fel de bine ca până acum. Statul spaniol o acuză pe Shakira de fraudă. Agenția Fiscală din Spania susține că artista a fraudat statul cu 14,5 milioane de dolari în perioada 2012-2014.

În perioada menționată de statul spaniol, Shakira a uitat să declare că a locuit în Spania și astfel s-a sustras și de la plata impozitului. Avocații artistei au apărat-o, spunând că aceasta a stat doar 183 de zile și că a considerat că a stat o perioadă prea mică pentru a mai plăti impozit. În urma unor cercetări, reprezentanții Fiscului au descoperit că artista a stat 184 de zile, iar asta o face bună de plată.

Minciuna Shakirei despre perioada în care a locuit în Spania nu este singura care i-a creat probleme. Se pare că și business-ul cu parfumuri le-a ridicat autorităților semne de întrebare, așa că ancheta este în plină desfășurare.