Nicole Cherry a intrat în ultimul trimestru de sarcină și abia așteaptă să își țină în brațe fetița. Artista și-a făcut deja planurile pentru când va deveni mămică și știe pe cine să se bazeze pentru a o ajuta cu micuța Anastasia. 

Nicole Cherry și iubitul ei au făcut primul pictorial împreună, pentru revista Viva! Cireșica și-a arătat burtica în toată splendoarea și a vorbit despre cum se pregătește pentru venirea pe lume a fetiței ei. Micuța va primi numele Anastasia și urmează să vină pe lume la începutul lunii decembrie, chiar în perioada în care mămica ei împlinește 23 de ani. Artista a povestit că nu plănuiește să apeleze la o bonă și că vrea să se dedice cât mai mult creșterii fetiței ei.

Nicole Cherry și tatăl fiicei sale vor avea parte de ajutor, pentru că mama artistei este pregătită să își ia în serios rolul de bunică: ”Mama mea este printre cei vizați. În plus, chiar își dorește asta și abia așteaptă. Planuri în privința creșterii nu ne-am făcut, însă ne dorim să petrecem cât mai mult timp cu ea, să ne implicăm activ în dezvoltarea și educația ei, să îi vedem primii pași, să-i auzim prima gângurire, primul cuvânt”, a spus Nicole Cherry în interviul acordat revistei. 

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Nicole 🍒 (@nicolecherry)