Cuza și Emi au spus da aventurii vieții lor si au decis să participe la Asia Express. Cei doi gorjeni au făcut echipă bună și sunt destul de competitivi și tocmai asta îi face să fie niste adversari de temut.

Cuza și Emi și-au îndeplinit una dintre cele mai mari dorințe și anume aceea de a participa la Asia Express. Cei doi s-au mobilizat și au format una dintre cele mai omogene echipe și nu este de mirare, având în vedere că sunt prieteni de peste 15 ani. Emi și Cuza au fost colegi de bancă, au pus bazele proiectului ”Noaptea Târziu” și se bucură în continuare de succes. 

Acum, după ce s-au terminat filmările de la Asia Express, cei doi au multe surprize pentru fanii lor, iar una dintre ele va fi dezvăluită chiar miercuri. Cuza și colegul său dau startul proiectului ”Asia mai târziu”, iar fanii cred că este vorba despre ceva similar proiectului ”Despeak firu-n patru”, așa cum realizase Speak sezonul trecut.

”Plecarea în Asia Express deja mi-a stârnit emoții pe care nu credeam că sunt capabil să le simt sau că le am. Abia aştept să trăiesc experiența asta pe pielea mea; sunt convins că îmi va fi greu, dar îmi voi crea nişte amintiri pentru o viață. Am decis să mergem în Asia ca să îmi testez prietenia cu Emi. Dacă ne înțelegem şi acolo, o să îl cer de prietenul meu cel mai bun!! Sper să stăm cât mai mult în concurs”, a declarat Cuza, despre plecarea la Asia Express.

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by CUZA (@cuza.nt)