Billie Eilish a intrat acum ceva timp în tabăra blondelor. Pentru fani a fost un șoc, mai ales că nu se așteptau la o schimbare atât de drastică. Acum, Billie pare că s-a săturat de clasicul blond și a revenit la o culoare mult mai îndrăzneață.

Billie Eilish este una dintre artistele care au reușit mereu să atragă atenția prin apariții și prin look-urile excentrice. De data asta, Billie a făcut o schimbare radicală în ceea ce privește părul și a trecut de la blond la șaten închis. Artista a postat imaginea pe Instagram, iar fanii au reacționat imediat. În doar șase ore de la postare, Billie a adunat peste 7 milioane de aprecieri.

Atunci când s-a vopsit blond, mulți dintre fanii artistei și-au pus întrebarea ”ce a determinat-o pe Billie să facă asta?” Ei bine, răspunsul l-a dat chiar ea în emisiunea lui Ellen. ”Mi-am dorit de ceva timp să mă vopsesc blondă. Nu știu de ce am așteptat atât. Am văzut un edit pe care unul dintre fanii mei l-a făcut în perioada în care eu aveam părul neon și am zis << Gata, asta este! Vreau asta neapărat!>> La început doar visam la asta, nu știam dacă se va întâmpla, mai ales că părul meu a trecut prin multe.”