Roxen este una dintre revelațiile din ultimii ani în muzica românească. Are o voce inconfundabilă și mulți au comparat-o cu staruri de peste Ocean. În spatele artistei se află însă o puștoaică a cărei poveste nu o cunoaște multă lume. 

Roxen și-a făcut curaj și a vorbit cu fanii de pe TikTok despre identitatea ei de gen. La fel ca Demi Lovato sau Sam Smith, Roxen a declarat că este non-binară și că se consideră băiat în corp de fată. ”De când eram foarte mică simt că sunt un băiat în corp de fată. Imaginează-ți că trebuia să merg la concursuri și erau toate rochițele, trebuia să mă îmbrac în rochie și era ceva horror pentru mine. Sau orele pierdute la mall. În viața mea anterioară chiar am fost băiat. Sincer, tot timpul am crezut și am simțit că sunt un băiat în corp de fată”, a povestit Roxen, într-un moment de maximă sinceritate, pe TikTok. 

Artista în vârstă de 21 de ani a lansat luna trecută o melodie nouă și și-a cucerit fanii cu ea. Este un remake după piesa clasică ”Inimă, nu fi de piatră”, iar în acest moment este pe locul 10 în Trending și a adunat deja aproape 1.4 milioane de vizualizări.