Inna face ce face și se mai laudă cu o cifră rotundă. Artista a bifat încă un videoclip de 100 de milioane de vizualizări pe YouTube și este vorba despre o piesă lansată în urmă cu trei ani. 

Inna este pe val și a lansat trei videoclipuri noi anul acesta, plus câteva colaborări cu alți artiști. În timp ce ”Flashbacks”, ”Oh My God” și ”Maza” au adunat împreună 40 de milioane de vizualizări, nici piesele mai vechi ale Innei nu se lasă mai prejos. Artista se laudă cu cifre care ar face invidios orice artist și, la scurt timp după ce ”Yalla” a trecut pragul de 400 de milioane de accesări, încă un clip marca Inna se laudă cu o cifră rotundă. 

Inna a încins Instagram-ul într-un costum de baie cu iluzie optică. A primit 160.000 de like-uri

Este vorba despre piesa ”Nirvana”, care tocmai a depășit bariera de 100 de milioane de views. Melodia a fost lansată la finalul anului 2017, dar fanii Innei din toate colțurile lumii încă îi dau play. Piesa a fost hit, la vremea respectivă, iar succesul ei a depășit granițele țării. Nici nu este de mirare că oamenii încă o mai ascultă și a reușit astfel să adune peste 100 de milioane de accesări. Este al 13-lea videoclip din cariera Innei care depășește această cifră și putem spune sigur că nu îi poartă ghinion.