Taylor Swift a avut câteva relații răsunătoare până în prezent, iar unele dintre ele s-au transformat în subiect de inspirație pentru anumite melodii. De ceva timp însă, artista a ales să își țină iubitul departe de ochii curioșilor și să își trăiască relația mai mult offline decât online. Tay-Tay are o relație cu un actor englez, iar cei doi tocmai au câștigat un premiu important. 

Taylor Swift și iubitul ei, Joe Alwyn, tocmai au câștigat primul premiu împreună. Cei doi au fost recompensați în cadrul galei Broadcast Music Inc Awards, care premiază compozitorii și pe cei care scriu versuri. Cei doi au lucrat împreună la o piesă de pe cel mai nou album al lui Taylor, ”Folklore”, al optulea din cariera ei, care a fost extrem de bine primit de către fanii săi. 

Joe și Taylor au o relație de aproape cinci ani, dar au început să colaboreze și pe plan muzical abia anul trecut, în pandemie. Prima lor colaborare a fost pentru piesa ”Betty”, o melodie cu influențe indie-filk care se regăsește pe album. Piesa i-a purtat noroc lui Joe Alwyn și i-a adus primul premiu în calitate de compozitor. Până să compună pentru iubita lui, Joe nu a avut prea mari legături cu muzica. Meseria lui este de actor și a bifat apariții în filme precum ”Long Halftime Walk”, ”The Favorite” sau ”Harriet”. Alwyn are 30 de ani și este cu un an mai mic decât iubita lui. El și Taylor Swift s-au afișat pentru prima dată împreună la Met Gala, în 2016.