Cătălin Scărlătescu, moment de panică la America Express: ”Ne duc în câmp, ne-au răpit!”

America Express continuă! În seara aceasta, cel mai dur reality show din România ajunge la începutul unei noi etape – cea de-a doua, care vine cu ambiții și așteptări și mai mari. Și cu cel de-al doilea Joker, miza nou introdusă în acest sezon, pentru care lupta va fi aprigă. Așadar, diseară, la Antena 1, de la ora 20:00, urmează o nouă porție de adrenalină și tensiune la America Express – Drumul Aurului!

Publicat: 22 ianuarie 2023, 12:07 / Actualizat: 30 ianuarie 2023, 12:08

”Vrem Jokerul, pentru că în etapa trecută, Jokerul ne-a furat tot – ne-a luat locul întâi și imunitatea”, a declarat Nelu Cortea, referindu-se la momentul surpriză al etapei trecute, când el și Cătălin Bordea câștigaseră cursa pentru imunitate, dar Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru și-au folosit Jokerul și astfel au putut urca pe locul 1, ei fiind cei care au obținut mult dorita imunitate. Momentul din etapa trecută ilustrează perfect importanța mizei nou introduse în acest sezon – Chef Scărlătescu și Doina Teodoru au avut un Joker care le-a permis să scadă 30 de minute din timpul de sosire în cursa pentru imunitate. Cine va câștiga al doilea Joker și care va fi avantajul oferit de acesta telespectatorii vor descoperi în ediția America Express din seara aceasta, de la ora 20:00. Jokerii aruncați în joc de Irina Fodor au puteri nebănuite pentru echipele care ajung în posesia lor: de la cazarea la un hotel în timpul etapei respective sau mașina asigurată până la următoarea locație la dreptul de a fura mașina unei alte echipe întâlnite pe drum.

Drumul spre Joker este, însă, pavat cu misiuni surprinzătoare, care îi forțează pe concurenți să-și înfrunte cele mai mari temeri. Astfel, la una dintre probe, concurenții sunt nevoiți să traverseze un pod lung din lemn, aflat la mare înălțime. Dincolo de înălțime, vechimea podului suspendat, cu bucăți din lemn lipsă pe alocuri, va face din întreaga experiență un adevărat sport extrem. ”De fapt nu e un pod, e o construcție ca în Indiana Jones. Eu întotdeauna am suspectat că Indiana Jones e o făcătură. Nu, se întâmplă în această parte a lumii, pe un pod care, dacă nu mergi în cadență, începe să se ducă în toate direcțiile”, a povestit Ovidiu Buta. ”Erau bucăți de lemn rupte. Am zis: <Mie dacă-mi fuge un picior în gol, gata, îmi văd viața înainte și m-am dus>”, a povestit Bruja.

Episoadele neașteptate, create de testul autostopului, pot aduce, însă, și mai multă panică. Este cazul lui Chef Scărlătescu, concurentul căruia șoferul camionetei în care se afla i-a dat mari emoții, atunci când acesta a urmat o rută suspectă, printr-o zonă pustie. ”La un moment dat, iese de pe strada principală și face stânga. Ne bagă printre două case și-o ia pe câmp. Trecem de primul lan de porumb. Am zis: <Unde suntem, Doino? Ne-au răpit ăștia!>. Apoi trecem de un alt lan de porumb mai mare… Zic: <Nu e bine ce facem. Unde ne duc ăștia? Ne duc în câmp să ne fure ce-or găsi>”, a relatat Cătălin Scărlătescu despre momentul său de panică. ”Ne-am gândit: <Cursa se termină acum. Pentru totdeauna!>”, a povestit și partenera lui, Doina Teodoru. De altfel, concurenții au primit la începutul competiției un instructaj special din partea echipei de securitate, care i-a avertizat despre numărul mare de răpiri din Mexic.

Chef Cătălin Scărlătescu și iubita lui, actrița Doina Teodoru, Puya și soția lui Melinda, Andreea Antonescu și Andreea Bălan, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, stilistul Ovidiu Buta și directorul artistic Joaquin Bonilla, Jean Gavril și fratele lui Dinu, cântăreața Bruja și prietenul ei, Pufeh, gimnastele Larisa Iordache și Diana Bulimar, Bie Adam, unul dintre cei mai cunoscuți creatori de conținut din mediul on-line și mama ei, Mihaela sunt vedetele care se întrec pe Drumul Aurului, trăind cea mai periculoasă aventură la capătul lumii. Întregul episod relatat de Chef Scărlătescu, proba podului suspendat, dar și alte momente pline de suspans de pe parcursul întrecerii pentru cel de-al doilea Joker urmează în ediția America Express difuzată de Antena 1 în această seară, de la ora 20:00.

whatsapp share pinterest share
Recomandările ZUTV.ro
1
Shakira îmbrăcată într-o rochie elegantă de culoare roșie decupată în zona umerilor
Shakira a dezvăluit motivul pentru care înregistrarea noului ei album durează atât de mult: „Soțul mă trăgea în jos. Acum sunt liberă. Acum chiar pot să lucrez”
Shakira a dezvăluit motivul pentru care înregistrarea noului ei album durează atât de mult. Cântăreața a participat la un episod al emisiunii „The Tonight Show Starring Jimmy Fallon” pentru a-și promova noul proiect muzical....
Shakira a dezvăluit motivul pentru care înregistrarea noului ei album durează atât de mult: „Soțul mă trăgea în jos. Acum sunt liberă. Acum chiar pot să lucrez”
2
Jungkook, pe scenă, cu microfonul în mână
Miss Coreea 2023 a mărturisit că Jungkook de la BTS este „genul ei de bărbat perfect”. Gyu-ri a fost apreciată de fani pentru răspunsul ei sincer
Miss Coreea 2023 a mărturisit că Jungkook de la BTS este „genul ei de bărbat perfect”. Diva a împărtășit și câteva calități pe care ea consideră că orice bărbat ar trebui să le aibă....
Miss Coreea 2023 a mărturisit că Jungkook de la BTS este „genul ei de bărbat perfect”. Gyu-ri a fost apreciată de fani pentru răspunsul ei sincer
3
Maluma și Susana Gomez îmbrăcați elegant într-un costum negru și o rochie mov
Maluma a împărtășit o serie de fotografii adorabile cu fiica lui nou-născută: „Primele zile în calitate de tată”
Maluma a împărtășit o serie de fotografii adorabile cu fiica lui nou-născută. Artistul este cel mai fericit părinte din lume! Maluma și Gomez au început să se întâlnească în vara anului 2020. Anul acesta,...
Maluma a împărtășit o serie de fotografii adorabile cu fiica lui nou-născută: „Primele zile în calitate de tată”
4
Taylor Swift și Travis Kelce îmbrățișându-se după un meci din AFC Championship
Taylor Swift și Travis Kelce au fost surprinși la un restaurant din Malibu. Cei doi au luat prânzul împreună după ce s-au bucurat de o vacanță „atât de necesară” în Bahamas
Taylor Swift și Travis Kelce au fost surprinși la un restaurant din Malibu. Superstarul pop și fundașul de la Kansas City Chiefs au găsit, în sfârșit, câteva momente pentru a se relaxa. Cu doar...
Taylor Swift și Travis Kelce au fost surprinși la un restaurant din Malibu. Cei doi au luat prânzul împreună după ce s-au bucurat de o vacanță „atât de necesară” în Bahamas
5
Selena Gomez îmbrăcată într-o rochie albă elegantă și lungă
Selena Gomez surprinde din nou. Cântăreața și-a expus bustul generos pe Instagram
Selena Gomez surprinde din nou. Iubita lui Benny Blanco și-a expus bustul generos pe rețelele sociale. Interpreta hitului ”The Lose You to Love Me” a împărtășit unele dintre cele mai sexy instantanee de până...
Selena Gomez surprinde din nou. Cântăreața și-a expus bustul generos pe Instagram
Parteneri
×