Machine Gun Kelly și Megan Fox nu mai pierd deloc timpul! Cei doi îndrăgostiți calcă pe urmele prietenilor lor Kourtney și Travis și au de gând să se căsătorească. Machine a cerut-o, deja, de soție pe aleasa inimii lui, dar a ținut asta secret până acum.

Megan Fox nu a mai putut ține bucuria doar pentru ea, așa că a anunțat, pe Instagram, că a fost cerută de soție. Evenimentul a avut loc mai demult, dar abia acum a simțit că este momentul oportun pentru a face acest anunț public. Fanii se așteptau ca Machine Gun Kelly să facă pasul acesta, mai ales că cei doi îndrăgostiți au fost de nedespărțit în ultima perioadă.

„Magia a început în iulie 2020. Am trecut prin multe împreună, mai ales în această perioadă frenetică. Cumva, într-un an și jumătate, am trecut prin iad amândoi, dar am și râs mai mult decât mi-aș fi putut imagina, vreodată. Mi-a cerut să mă căsătoresc cu el și am acceptat.”, a spus Megan.

„Știu că tradiția presupune un singur inel, dar eu împreună cu Stephen Webster am creat două: unul cu smarald, care este piatra lui Megan și unul cu diamant, care este piatra mea reprezentativă. Ambele pietre sunt unite de o ramură de spini care ne reprezintă pe noi, uniți de dragostea noastră”, a completat-o Machine Gun Kelly pe iubita lui.