Maluma se poate lăuda cu multe performanțe, iar cea mai importantă dintre ele este că a reușit, în zece ani de la lansare, să aibă succesul la care alți artiști doar visează. Pretty boy a făcut un pictorial pentru ediția britanică a revistei GQ și a povestit cum a ajuns să facă muzică. 

Poate nu știai, dar Maluma nu a cochetat dintotdeauna cu domeniul muzicii. Atunci când era doar un puști, Maluma visa să devină fotbalist. Avea 15 ani când și-a propus să fie ori cel mai bun fotbalist, ori cel mai bun cântăreț al Columbiei. Deși jucase ani buni la echipa Atletico Nacional, din orașul lui natal, ceva îl atrăgea mai mult către muzică. Așa că a riscat și la 16 ani și-a anunțat antrenorul că se retrage de pe terenul de fotbal. Și-a rugat mătușa să îi dea bani pentru a înregistra prima lui piesă la un studio muzical local. ”Oamenii râdeau de mine, nu credeau că voi reuși. Dar mi-am dat seama că singurul mod de a avea o viață fericită ar fi să fac muzică”, a povestit Maluma în interviul acordat celor de la GQ. 

10 ani mai târziu, Maluma poate spune cu mâna pe inimă că a meritat să riște! Hiturile lui sunt cunoscute în toată lumea, are 57,5 milioane de fani pe Instagram și este unul dintre cei mai râvniți burlaci din lume. 

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by MALUMA (@maluma)